CFR Cluj este la un pas de finala Cupei UEFA Intertoto
0Dupa eliminarea spaniolilor de la Athletic Bilbao si a francezilor de la Saint-Etienne, clujenii lui Dorinel Munteanu vor da piept, in semifinalele Cupei UEFA Intertoto, cu lituanienii de la Zalgiris
Dupa eliminarea spaniolilor de la Athletic Bilbao si a francezilor de la Saint-Etienne, clujenii lui Dorinel Munteanu vor da piept, in semifinalele Cupei UEFA Intertoto, cu lituanienii de la Zalgiris Vilnius. Din cate se pare, razboiul psihologic a fost declansat de catre lituanieni. Ambasada acestui stat a hotarat anularea vizelor de intrare in Lituania a jucatorilor sarbi Djordje Vlajic, Sead Bruncevic si Zoran Milosevic, dupa ce, in prealabil, acestia primisera acceptul de a patrunde in tara. Presedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Muresan crede ca aceasta este o incercare de "calificare necinstita a celor de la Zalgiris". "Este un complot din partea autoritatilor lituaniene. Au functionat niste fire rosii, cum erau pe vremuri si la noi, intre Vilnius si Ambasada Lituaniei de la Budapesta, a declarat Muresan. Cu toate acestea sarbii lui CFR Cluj au facut deplasarea impreuna cu echipa la Vilnius. Reprezentantii clubului ardelean au primit asigurari din partrea oficialilor din cadrul consulatului Romaniei la Vilnius ca fotbalistii sarbi vor primi, pe aeroport, dreptul de intrare in Lituania. Oricum, ardelenii au trimis proteste la FIFA, UEFA si Ministerul de Externe din Lituania.























































