Cât de afectat a fost Ronaldo la finalul meciului cu Elveția. Gestul care îl trădează VIDEO

0
Publicat:

Naționala Portugaliei a învins echipa Elveției cu scorul de 6-1 (2-0) în ultimul meci al optimilor turneului final al Cupei Mondiale din Qatar. Întâlnirea a avut loc pe Stadionul Naţional din Lusail.

Cristiano Ronaldo a fost doar rezervă la meciul cu Elveția, câștigat de Portughezi la pas (6-1) și introdus în cele din urmă în minutul 74, spre deliciul tribunelor, chiar dacă nu a reuşit să îşi treacă numele pe lista marcatorilor.

Starul portughez a făcut la finalul partidei un gest care lasă loc de interpretări, părăsind terenul în timp ce colegii săi sărbătoreau accederea în sferturile competiției.

Liber de contract, după ce a fost dat afară de la Manchester United, Ronaldo trece printr-o perioadă mai complicată.

Cristiano Ronaldo a început meciul cu Elveția pe banca de rezerve FOTO Profimedia
Cristiano Ronaldo a început meciul cu Elveția pe banca de rezerve FOTO Profimedia

În cele 15 minute jucate împotriva Elveției nu a convins. Totuși, antrenorul Portugaliei spune că a fost opțiunea sa de a nu-l titulariza.

 „Nicio legătură, subiectul acela este închis. A fost o opțiune strategică, pe care o pregăteam de câteva zile pentru acest joc, cu mutări diferite. O opțiune strategică, nimic mai mult de atât. Este un profesionist exemplar și dacă va trebui să intre pe teren, va ajuta foarte mult Portugalia”, - a spus acesta conform Record.pt.

Soția lui Ronaldo, Georgina Rodriguez, care este prezentă la campionatul mondial din Qatar, a fost dezamăgită că nu a fost în primul 11 cu Elveția. Ea a postat un mesaj sec: „Felicitări, Portugalia!"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite