Brazilia, fără milă și cu pisica: Moment bizar la conferința din Qatar VIDEO

0
Publicat:

La Mondialul din Qatar, Seleção s-a dovedit a fi necruțătoare până acum cu adversarele întâlnite pe teren: 2-0 cu Serbia, 1-0 cu Elveția și 4-1 cu Coreea de Sud. Singura sincopă a fost în ultimul meci din grupă, fără miză, 0-1 cu Camerun, însă și atunci sud-americanii au dominat partida, pierzând doar din cauza ratărilor și unui gol încasat în minutul 90+2.

Acum, Brazilia se pregătește de sfertul cu Croația. Iar partida a fost prefațată, la Doha, în cadrul unei conferințe la care a participat Vinícius Júnior (22 de ani). Doar că, în timp ce vorbea starul de la Real Madrid, o pisică a sărit pe masă și s-a așezat cuminte în fața ofițerului de presă. Care a început să-l mângâie pe animal. Apoi însă, oficialul brazilian a făcut un gest ciudat.

Pisica aruncată de pe masă la conferința Braziliei.
Pisica aruncată de pe masă la conferința Braziliei.

Concret, ofițerul de presă a luat pisica de pe masă și i-a dat drumul de acolo, impresia fiind că animalul a fost maltratat. Chiar dacă pisica n-a pățit nimic și, mai degrabă, s-a speriat doar de țipetele celor din sală, imaginile cu acest moment s-au viralizat, dând naștere la critici la adresa ofițerului de presă.

Mondialul din Qatar, fazele eliminatorii

Optimi

*Olanda – SUA 3-1

*Argentina – Australia 2-1

*Franța – Polonia 3-1

*Anglia – Senegal 3-0

*Japonia – Croația 1-1 (1-3 după loviturile de departajare)

*Brazilia – Coreea de Sud 4-1

*Maroc – Spania 0-0 (3-0 după loviturile de departajare)

*Portugalia – Elveția 6-1

Sferturi

*Croația – Brazilia (Mâine, ora 17.00)

*Olanda – Argentina (Mâine, ora 21.00)

*Maroc – Portugalia (Sâmbătă, 17.00)

*Anglia – Franța (Sâmbătă, ora 21.00)

Semifinale

*Olanda / Argentina – Croația / Brazilia (13 decembrie, ora 21.00)

*Anglia / Franța – Maroc / Portugalia (14 decembrie, ora 21.00)

Finala mică

*17 decembrie, ora 17.00

Finala

*18 decembrie, ora 17.00

Toate meciurile Mondialului se vor vedea, în continuare, pe TVR 1.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite