Avem echipă, avem valoare! Naționala masculină de polo merge la Campionatul Mondial
0Echipa națională masculină de polo pe apă a României a obținut calificarea la Campionatul Mondial. Competiția va avea loc la Singapore în perioada 11-24 iulie 2025, informează Federația Română de Polo.

Aceasta este a doua participare consecutivă la un Campionat Mondial, după o perioadă de 11 ani de absență.
„Echipa națională de polo a României, categoria seniori, a obținut calificarea la Campionatul Mondial de Polo 2025, care va avea loc la Singapore în perioada 11-24 iulie 2025. Această reușită a venit în urma ultimelor rezultate din finala Cupei Mondiale de seniori din Muntenegru (11-13 aprilie 2025) și este încă o confirmare a rezultatelor foarte bune obținute de naționala noastră în anul 2024.
Felicitări tuturor băieților care au participat la această reușită, staffului tehnic, persoanelor care ne-au fost alături și au crezut în noi și, nu în ultimul rând, sponsorilor noștri care ne-au sprijinit extraordinar”, se scrie pe pagina oficială de Facebook a FRP.
Tragerea la sorți pentru turneul final al Campionatului Mondial din Singapore va avea loc la Budapesta, în data de 7 mai 2025.