Topul celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood: Robert Downey Jr, primul loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Downey Jr a jucat rolul Omului de oţel, în franciza cu acelaşi nume FOTO Reuters
Robert Downey Jr a jucat rolul Omului de oţel, în franciza cu acelaşi nume FOTO Reuters

Robert Downey Jr, starul francizelor „Iron Man/ Omul de oţel“ şi „The Avengers/ Răzbunătorii“, a fost desemnat, de către revista Forbes, cel mai bine plătit actor de la Hollywood pentru al doilea an consecutiv, veniturile sale ridicându-se la 75 de milioane de dolari, scrie Reuters.

asigurându-i din nou primul loc în topul realizat anual de Forbes.

În rolul Omului de oţel, Rober Downey este forţa motrice din spatele a patru dintre cele mai de succes filme produse de Marvel, inclusiv „The Avengers“, care este al treilea film cu cele mai mari încasări din toate timpurile, notează Forbes. 

image

Dwayne „The Rock“ Johnson FOTO Reuters

   

Podiumul este completat de Dwayne „The Rock“ Johnson (42 de ani), care a jucat în „G.I. Joe: Retaliation“ şi în seria „Fast and Furious/ Furios şi iute“. Acesta a sărit pe locul al doilea în acest an, după ce în 2013 a ocupat poziţia a cincea, cu venituri de 52 de milioane de dolari. 

bradley cooper foto reuters

Bradley Cooper FOTO Reuters 

Pe locul al treilea este Bradley Cooper (39 de ani), ale cărui venituri se ridică la 46 de milioane de dolari, majoritatea obţinute datorită rolului din franciza „The Hangover Part III/ Marea mahmureală 3“. Abilitatea de care Cooper a dat dovadă, jonglând cu filmele mari şi cu cele mici, l-au plasat pentru prima oară în celebrul Top 100 al celor mai influente celebrităţi, întocmit în fiecare an de Forbes. 

Munca depusă pentru seria „Hangover/ Marea mahmureală“ i-a oferit posibilitatea de a-şi asuma riscuri cu filme mai uşoare, precum „Silver Linings Playbook/ Scenariu pentru happy-end“ şi „American Hustle/ Ţeapă în stil american“. Ambele i-au adus nominalizări la Oscar la categoriile de interpretare, deşi niciuna nu s-a materializat într-o victorie, şi profituri destul de bune. În plus, Cooper şi-a împrumutat vocea personajului Rocket Raccoon din filmul Marvel „Guardians of the Galaxy“.

image

Leonardo DiCaprio FOTO Reuters 

Starul controversatei comedii „The Wolf of Wall Street/ Lupul de pe Wall Street“, Leonardo DiCaprio (39 de ani) a avut un an profitabil cu două filme de succes, situându-se pe locul al patrulea, cu încasări de 39 de milioane de dolari. 

Cinci nominalizări la Oscar, inclusiv la categoria Cel mai bun actor, şi încasări de 395 de milioane de dolari, se pare că „Lupul“ a fost un pariu destul de bun pentru DiCaprio, care excelează atunci când vine vorba să transforme un film într-un succes la box office. Un alt triumf a fost „The Great Gatsby/ Marele Gatsby“. Un hit surpriză, „Gatsby“ a atras încasări de 351 de milioane de dolari la nivel mondial. 

Topul este completat de Chris Hemsworth (locul cinci, 37 milioane de dolari), Liam Neeson (locul şase, 36 de milioane de dolari), Ben Affleck (locul şapte, 35 de milioane de dolari), Christian Bale (locul opt, 35 de milioane de dolari) şi Will Smith (locul nouă, 32 de milioane de dolari).

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite