Video Shakira are statuie în orașul său natal, din Columbia. Cum arată monumentul VIDEO

0
Publicat:

O statuie a cântăreței Shakira a fost dezvelită marți în orașul său natal, Barranquilla, din Columbia, relatează AFP citată de Agerpres. 

Statuia cântăreței Shakira, din orașul său natal din Columbia - Foto Twitter/X
Statuia cântăreței Shakira, din orașul său natal din Columbia - Foto Twitter/X

Statuia o înfățișează pe cântăreață cu braţele încrucişate deasupra capului, abdomenul dezgolit şi trunchiul înclinat, în celebra sa mişcare din şold. 

Monumentul este realizat din bronz și din aluminiu și are o înălțime de 6,5 metri. 

Mișcarea de dans imortalizată de monument este una din cele caracteristice vedetei pop. Statuia poartă o fustă lungă și un sutien de culoare maro. 

Şolduri care nu mint, talent incomparabil, o voce care impresionează mulţimile", este inscripția care se află la baza sculpturii.  

La ceremonia în care statuia a fost prezentată publicului, desfășurată pe malul râului Magdalena din Barranquilla, pe coasta de nord a Columbiei, au fost prezenţi părinţii cântăreţei, William Mebarak şi Nidia Ripoll.  

Mulţumesc sculptorului Yino Marquez şi elevilor de la şcoala de artă din district pentru această ilustrare a talentului artistic enorm al oamenilor din ţara mea", a scris Shakira pe reţeaua socială X (fostă Twitter). 

Vedeta de 46 de ani şi-a relansat cariera anul acesta cu "Shakira: Bzrp Music Sessions, Vol. 53" care relatează dificila despărţire de fostul fotbalist Gerard Piqué. 

Piesa a fost creată împreună cu DJ-ul argentinian Bizarrap și a devenit imediat un hit mondial şi a câştigat premiul Latino Grammy pentru cântecul anului 2023.  

Shakira a ţinut prima pagină a ziarelor pentru problemele sale juridice din Spania, unde a fost amendată în noiembrie cu peste şapte milioane de euro pentru evaziune fiscală şi este în continuare ţinta mai multor proceduri legale. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite