Încercare de a se împăca? Pilotul Lewis Hamilton i-a dedicat victoria din Ungaria fostei sale iubite, Nicole Scherzinger

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relaţia dintre pilotul britanic Lewis Hamilton şi cântăreaţa Nicole Scherzinger a durat cinci ani de zile FOTO Reuters
Relaţia dintre pilotul britanic Lewis Hamilton şi cântăreaţa Nicole Scherzinger a durat cinci ani de zile FOTO Reuters

După ce a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, britanicul Lewis Hamilton a dedicat victoria fostei sale iubite, cântăreaţa Nicole Scherzinger. Aceştia s-au despărţit după o relaţie de cinci ani, scrie „The Sun“.

Într-un interviu acordat imediat după terminarea cursei, Hamilton a spus că victorie îi este dedicată „celei pe care o iubeşte“. Întrebat dacă se referă la fostă membră a formaţiei Pussycat Dolls, acesta a răspuns că este vorba de o persoană specială. În mod evident, pilotul de Formula 1 este afectat de sfârşitul unei relaţii care a durat cinci ani de zile.

„Va fi nevoie de o perioadă lungă de timp până să îmi revin. Atunci când ajung acasă ma inundă un val de emoţii, dar trebuie să găsesc metode prin care sentimentele să nu fie atât de evidente. Victorii precum aceasta sunt ca un bandaj. Iar acum există o mulţime de motive personale care stau în spatele stării mele. Încă încerc să pun piesele puzzle-ului la loc. În acest moment, însă, o parte parte din puzzle lipseşte, dar poate că la un moment dat va fi din nou întreg“, a declarat pilotul imediat după cursă.

Hamilton şi Scherzinger s-au despărţit din cauza programelor lor extrem de încărcate, scria în urmă cu o luna „Daily Mail“. Despărţirea celor doi venea la doar câteva săptămâni după ce pilotul în vârstă de 28 de ani a vorbit despre viitorul său alături de Nicole (34 de ani). „Suntem împreună de cinci ani, ceea ce este important. Sper că în viitorul apropiat ne vom căsători. Poate înainte de a ajunge la şase ani de relaţie“, spunea Hamilton.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite