Fanii gay ai lui Beyoncé, supărați că artista a cântat în Dubai, unde relațiile între persoane de același sex sunt ilegale VIDEO

0
Publicat:

Beyoncé a susținut primul său concert live din ultimii cinci ani, dar nu toată lumea a fost entuziasmată.

Megastarul american a susținut un concert privat în Dubai, pentru care ar fi primit un onorariu de 24 de milioane de dolari, la inaugurarea hotelului de lux Atlantis The Royal, potrivit BBC. În ciuda faptului că telefoanele mobile au fost interzise la evenimentul exclusivist cu doar 1.500 de spectatori, pe internet au apărut numeroase clipuri din timpul show-ului.

Unii fani au fost fericiți că regina R&B a revenit pe scenă, însă cei din comunitatea LGBT nu au fost deloc încântați, pentru că Emiratele Arabe Unite au legi care interzic relațiile între persoane de același sex, iar în unele cazuri se poate aplica pedeapsa cu moartea.

Beyonce, înconjurată de dansatori, pe scenă, la un concert
Beyonce, la concertul susținut în Dubai FOTO Getty Images

„Renaissance“, cel mai recent album al artistei americane, este inspirat din cultura gay și queer, iar cântăreața a dedicat acest material discografic unchiului său gay. Totuși, la evenimentul din Dubai, artista nu a cântat nicio melodie de pe acest album.

Acest lucru ar putea explica de ce unii fani sunt supărați că ea cântat în Dubai (cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite) și a primit 24 de milioane de dolari pentru asta. „E multimilionară, nu mai avea nevoie să facă asta, nu mai avea nevoie de bani. Probabil și de aici s-au născut aceste critici“, a declarat pentru BBC jurnalista Abigail Firth.

Presa internațională notează că Beyoncé este așteptată să-și facă apariția la gala Grammy 2023, eveniment care va avea loc pe 5 februarie, în Los Angeles. Artista a obţinut cele mai multe nominalizări, fiind nominalizată la nouă categorii.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite