Beyonce a oprit ploaia
0Artista americană a susţinut un concert incendiar, luni seara, la Cluj, în faţa a peste 10.000 de spectatori În ciuda condiţiilor nefavorabile, cântăreaţa a urcat pe scena amplasată
Artista americană a susţinut un concert incendiar, luni seara, la Cluj, în faţa a peste 10.000 de spectatori
În ciuda condiţiilor nefavorabile, cântăreaţa a urcat pe scena amplasată pe stadionul "Ion Moina" din oraşul de pe Someş şi a încântat publicul cu hituri de pe albumele sale solo, precum şi piese mai vechi, din repertoriul Destiny's Child, trupa în care a activat.
La o oră după recitalul susţinut de Paula Seling şi trupa ei, publicul, format din peste 10.000 de spectatori, şi-a pierdut răbdarea când a văzut că artista de peste Ocean întârzie şi a început să fluiere şi să huiduie. La nici cinci minute de la acest incident, Beyonce şi-a făcut apariţia pe scenă şi a dat startul la unul dintre cele mai bune concerte văzute până acum în România.
Dacă toată după-amiaza şi seara a plouat încontinuu, după câteva melodii interpretate impecabil de Beyonce, picăturile de ploaie au încetat.
Timp de o oră şi jumătate, artista a arătat că nu este doar o prezenţă plăcută pe scena muzicală, ci are şi calităţi vocale deosebite, care nu au fost degeaba răsplătite cu nenumărate premii Grammy.
Show profesionist
Şi, ca orice artist care se respectă, Beyonce a schimbat câteva ţinute pentru acest concert. Momentele schimbărilor de vestimentaţie au fost elegant mascate cu momente de dans sau cântări ale câtorva dansatori şi instrumentişti din stafful vedetei. Nici aceştia nu au fost mai prejos de divă, ei animând show-ul cu un profesionalism aparte.
Ţinutele, unele chiar sumare, nu au fost o problemă pentru artistă, deşi vremea nu a fost prea prietenoasă, având în vedere că una dintre condiţiile impuse de Beyonce a fost să i se asigure o încălzire a scenei. Organizatorii s-au conformat şi cele opt aeroterme au ajutat-o pe cântăreaţă să ţină concertul.
Artista a ţinut să mărturisească publicului că a fost sfătuită să renunţe la acest concert din cauza vremii deosebit de proaste, dar a refuzat să facă acest lucru. Ea a ţinut să mulţumească spectatorilor că au îndurat ploaia şi frigul pentru a asista la eveniment.
A lipsit bisul
Cei peste 10.000 de spectatori, înarmaţi cu umbrele şi haine groase, au fost deosebit de receptivi la acest concert, au cântat şi au dansat alături de una dintre cele mai iubite artiste de pe mapamond.
Concertul a fost deschis cu piesa "Crazy in Love" şi a fost încheiat după o oră şi jumătate (deşi organizatorii au susţinut că va dura două ceasuri) cu hitul "Irreplaceable". Imediat după ultima melodie din show, spectatorii au început să se risipească şi nu a mai fost niciun bis.
Înainte de începerea concertului, Beyonce s-a ţinut de cuvânt şi a dedicat câteva minute presei, într-o scurtă conferinţă. Americanca a fost zgârcită în răspunsurile la întrebările ziariştilor. În schimb, a mărturisit că a vizitat o secţie de pediatrie din Cluj, unde a fost impresionată de micuţii bolnavi.
La aceeaşi miniconferinţă, Beyonce a primit Discul de Aur din partea casei de discuri Nova-Sony BMG, pentru albumul "B'Day DeLuxe Edition".
Imediat după concert, Beyonce s-a retras în rulota special adusă din Germania pentru ea, apoi a părăsit Clujul spre o destinaţie nedivulgată de organizatori.
Evenimentul a făcut parte din turneul de promovare "The Beyonce Experience", prin care artista le oferă fanilor cele mai noi piese incluse pe albumul "B'Day".























































