Barbara Barrie a murit la 95 de ani. Actrița bolnavă de cancer a ales moartea asistată medical
Actrița americană Barbara Barrie, cunoscută pentru rolurile sale din film, televiziune și teatru, a murit la 95 de ani.

Barbara Barrie a murit miercuri, 28 octombrie, în locuința sa din Manhattan, New York. Fiica actriței, Jane Harnick, a declarat că mama sa primise diagnosticul de cancer terminal şi a confirmat pentru Los Angeles Times că moartea a fost asistată medical.
Potrivit declarației transmise publicației americane, Barbara Barrie susținea și promova legea statului New York privind asistența medicală pentru sfârșitul vieții (Medical Aid in Dying Act), care a intrat în vigoare pe 5 august.
Peste 120 de roluri și apariții pe scenă
Născută Barbara Berman, în Chicago, în 1931, actrița și-a petrecut o parte din tinerețe în Corpus Christi, Texas. A studiat la Del Mar College, apoi s-a transferat la Universitatea din Texas, unde a primit mai multe distincții pentru activitatea sa în domeniul teatrului.
În 1955, și-a făcut debutul pe Broadway, în piesa „The Wooden Dish”. Au urmat roluri în mai multe producții teatrale, printre care „The Selling of the President”, în 1972, și „California Suite”, în 1976.
Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale pe scenă a fost musicalul „Company”, compus de Stephen Sondheim și lansat pe Broadway în 1970. Interpretarea i-a adus o nominalizare la premiul Tony, la categoria cea mai bună actriță în rol secundar într-un musical.
Ultima sa apariție pe Broadway a avut loc în 2017, când a interpretat-o pe Helene Berman în piesa „Significant Other”, scrisă de Joshua Harmon.
În paralel cu activitatea teatrală, Barrie a lucrat constant în televiziune și cinematografie. Prima sa apariție pe micul ecran a fost în 1955, în emisiunea „Kraft Television Theater”, iar un an mai târziu a debutat în filmul „Giant”, fără să fie menționată pe generic. Se afla atunci în Texas, în vizită la familia sa.
De-a lungul carierei, a adunat peste 120 de roluri și apariții, potrivit profilului său de pe IMDb. În anii 1950 și 1960, a jucat în seriale precum „Naked City”, „The Twilight Zone”, „The Alfred Hitchcock Hour” și „The Nurses”.
Mai târziu, a apărut în „Barney Miller” și „Suddenly Susan”, unde a interpretat-o pe bunica personajului jucat de Brooke Shields.
Primul său rol important pe marele ecran a venit în 1964, în filmul „One Potato, Two Potato”, în care Barbara Barrie a interpretat-o pe Julie Cullen Richards, o femeie divorțată care se îndrăgostește de un bărbat de culoare. Pelicula a apărut într-o perioadă în care căsătoriile între persoane de rase diferite nu erau încă legalizate în toate Statele Unite. Pentru rolul său, actrița a primit un premiu la Festivalul de Film de la Cannes.
Publicul a cunoscut-o și în rolul lui Evelyn Stohler, mama protagonistului din „Breaking Away”, comedia-dramă din 1979 despre maturizare. Interpretarea i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Barbara Barrie a reluat personajul în serialul de televiziune din 1980, prestație pentru care a fost nominalizată la un premiu Emmy.
Filmografia sa include și „Private Benjamin” (1980), „Hercules” (1997), în care a asigurat vocea lui Alcmene, mama muritoare a lui Hercule, și „Judy Berlin” (1999). Conform IMDb, ultima sa apariție creditată a fost în comedia romantică queer „Things Like This”, lansată în 2025.
În 1994, a fost diagnosticată cu cancer rectal, experiență care a determinat-o să atragă atenția asupra bolii și asupra vieții după tratament. A scris două cărți autobiografice în care a abordat această perioadă: „Second Act”, publicată în 1997, și „Don’t Die of Embarrassment: Life After Colostomy and Other Adventures”, apărută în 1999, în care a relatat inclusiv experiența unei colostomii.




















































