„Românii au talent“: juriul este gată să ofere din nou Golden Buzz

0
Publicat:

Momente de neuitat, oameni care și-au depășit emoțiile și au urcat pe scenă în fața întregii țări și aptitudini dintre cele mai neașteptate: toate în ediția din această seară a talent show-ului de la Pro TV.

Membrii juriului Românii au talent, în picioare, aplaudând
Membrii juriului Românii au talent, pregătiți de spectacol total FOTO Pro TV

În această seară, de la ora 20.30, la PRO TV, „talente de lumină și întuneric, de foc și gheață, de aer și baloane efemere“ se regăsesc într-o poveste ce nu trebuie ratată: „Om frumos și talentele de aur“.

Este momentul în care noi concurenți lasă emoțiile în culise și ajung în fața juriului pentru a arăta că sunt pregătiți să strălucească. Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete au descoperit deja talente incredibile în acest sezon, dar așteaptă cu entuziasm să ofere din nou butonul auriu pentru cei ce merită să ajungă direct în semifinale.

Folclor, matematică și sport la „Românii au talent“

Din Botoșani va veni un concurent de 75 de ani pasionat de arta populară. După ce a văzut la tatăl lui cum se fac măștile autentice tradiționale, a învățat acest meșteșug și este printre puținii care mai fac așa ceva.

Chiar dacă este o muncă grea, pasiunea este mai puternică, iar în această seară vrea să le ofere celor de acasă un cadou: atât o imagine a muncii lui, cât și o doină încărcată de emoție. În plus, pe lângă acestea, el are și un mesaj special de transmis Andrei, dar mai ales lui Cătălin Măruță.

Tot diseară, o tânără pasionată de dans va veni în emisiune pentru a arăta ce a reușit să construiască până acum. Admite că muncește ore în șir să atingă perfecțiunea și că face trei stiluri diferite de dans. „Repet foarte mult până-mi iese mișcarea sau dansul. Prin repetiții, devin din ce în ce mai bună“, a spus ea.

De la momentele în care calculele matematice mentale vor fi la putere la cele în care sportul va fi baza unor prestații incredibile, toate acestea pot fi vizionate de la 20.30, la Pro TV, într-o nouă ediție „Românii au talent“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite