„Băsistul“ Raul Gheba, rubrică zilnică în cadrul matinalului de la Kiss FM. Doi comedianţi, în locul „Cârcotaşilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raul Gheba a participat la „Românii au talent“, de la Pro TV FOTO Dorin Constanda
Raul Gheba a participat la „Românii au talent“, de la Pro TV FOTO Dorin Constanda

Comedianţii Sergiu Floroaia şi Andrei Ciobanu sunt noile gazde ale matinalului de la Kiss FM, iar Raul Gheba va avea o rubrică zilnică, scrie Paginademedia.ro.

După ce Mihai Găinuşă, Codruţ Kegheş, alături de întreaga echipă care realiza matinalul de la Kiss FM au decis să se mute la Radio 21, locul le-a fost luat de stand-up comedianţii Sergiu Floroaia şi Andrei Ciobanu. Totodată, comediantul şi jurnalistul Raul Gheba li se va alătura cu o rubrică zilnică, după cum notează Paginademedia.ro. Matinalul Kiss Fm va fi difuzat de luni până vineri, în intervalul orar 7:00-10:00.

Raul Gheba este membru al grupului de umor Sector 7, iar la sfârşitul lunii trecute clipul în care a declarat că a fost „plătit cu 100 de lei de Traian Băsescu“ pentru a boicota emisiunea lui Mircea Badea a devenit viral pe internet. Pe 27 august, mai mulţi motociclişti s-au adunat în faţa sediului Antenelor, pentru a-l bruia pe Mircea Badea, care îşi făcea emisiunea în aer liber, lângă studiouri. Un reporter Antena 3 a coborât în stradă şi a încercat să stea de vorbă cu „protestatarii“, dar l-a intervievat pe Raul Gheba. Acesta a răspuns ironic întrebărilor, declarând: „Eu sunt plătit de Băsescu! M-a trimis Băsescu! Ce era să fac? Să-i spun «Nu» lui Băsescu?“.

Raul Gheba va prezenta în cadrul matinalului rubrica permanentă „Ciumpalikeul“, ce va avea ca sursă de inspiraţie faptele de glorie ale vedetelor pe reţelele sociale. 

Sergiu Floroaia (30 de ani) face stand-up comedy din 2006 şi este co-writer al viralelor „Mă-ta are cratimă“, „Cărţi! Te fac neprost“ şi „Şcoala vieţii“. Acesta a participat la dezbaterea „Suntem vinovaţi că râdem la glume proaste“, din cadrul emisiunilor Adevărul Live şi a câştigat concursul de joke writing „Words to Live By“, organizat de Gene Perret (câştigător a trei premii Emmy).

„Abia aştept să fiu primul care se trezeşte la mine în bloc şi să bocănesc prin casă. Cred că o să-mi iau un ciocan special pentru asta!“, a declarat Sergiu Floroaia, care va realiza şi rubrica „Sergiurnal“.


Sergiu Floroaia şi Andrei Ciobanu, noii prezentatori ai matinalului de la Kiss FM FOTO Kiss FM

image

Andrei Ciobanu (25 de ani) a terminat faculatea de Ştiinţe Politice la Cluj, iar în prezent scrie scenarii şi joacă în scheciurile grupului Sector 7.

„Mă bucur că m-am alăturat echipei Kiss FM şi sper să reuşim să facem un matinal exact ca noi, adică tânăr şi, credem noi, amuzant“, a mărturisit la rândul lui Andrei Ciobanu. „Trecerea noastră de la stand-up comedy la radio nu e o schimbare radicală: putem fi tot noi înşine, tot în faţa unui microfon, doar că aici avem avantajul că nu ni se mai văd feţele. Sincer, nici nu cred că nu ajutau foarte mult“, a mai explicat acesta.

Înainte de lansarea emisiunii, Sergiu Floroaia şi Andrei Ciobanu au postat pe YouTube o parodie a câtorva piese semnate de artişti precum Smiley, Alex Velea, Antonia, Marius Moga, Connect-R şi Andra.

După ce au văzut parodia, vedetele vizate nu s-au supărat şi au replicat printr-un videoclip, urându-le succes noilor realizatori ai matinalului Kiss FM.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite