Video „The Office” - Care a fost de fapt personajul principal al serialului și finalul perfect al seriei VIDEO

0
Publicat:

Cu toate că Michael Scott, interpretat de Steve Carell, ar putea fi eroul aparent al serialului „The Office/ La birou”, finalul producției a demonstrat cine a fost adevăratul personaj principal de la bun început, scrie Cathal Gunning pe ScreenRant.com.

Serialul „The Office /La birou” a avut 9 sezoane
Serialul „The Office /La birou” a avut 9 sezoane

Deși Kevin, interpretat de Brian Baumgartner, și Kelly, interpretată de Mindy Kaling, au stârnit multe râsete de-a lungul celor nouă sezoane ale serialului, nu a existat nicio îndoială cu privire la cine era personajul principal din serial. 

Michael Scott a fost eroul negativ al serialului sau, cel puțin, așa părea să fie până când ieșirea sa timpurie a dovedit că această presupunere este falsă. În momentul în care Scott a părăsit serialul în sezonul 7, relația dintre Jim și Pam a indicat faptul că serialul și-a ascuns ani de zile adevăratul erou. 

La o nouă vizionare, devine clar că Pam, interpretată de Jenna Fischer, a fost adevărata inimă a serialului, fiindcă Michael a părăsit serialul cu două sezoane mai devreme, iar Jim a afirmat în mod explicit de-a lungul serialului că nu a vrut niciodată să rămână în Dunder Mifflin. 

Lui Pam îi pasă de toată lumea și rareori simte că ambițiile ei personale sunt în conflict cu activitatea sa din Dunder Mifflin și care, în cea mai mare parte, pare cu adevărat mulțumită să facă parte din „La birou”. 

Nu numai că Pam a sfârșit fericită din punct de vedere sentimental, însă pictura murală a sugerat, totodată, că ea și-a găsit împlinirea personală ca artistă datorită credinței și sprijinului pe care Jim și Michael i l-au acordat.  

În vreme ce sezonul 9 „How I Met Your Mother/ Cum am cunoscut-o pe mama voastră” a uitat că eroina sa, Lily, își dorea să fie artistă (sau orice altceva în afară de mamă și soție), finalul serialului „La birou” a reușit să onoreze atât obiectivele persoanele ale lui Pam, cât și viața ei romantică. 

De-a lungul serialului, Pam a fost cel mai constant personaj. Încercările lui Jim de a pune pe picioare Athlead l-au determinat să părăsească frecvent biroul cu același nume și, chiar și atunci când se afla la serviciu la Dunder Mifflin, se simțea mai distras și mai neliniștit decât leneșul pe care telespectatorii ajunseseră să-l cunoască și să-l iubească. 

Filme

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite