Video Moscova l-a declarat „agent străin” pe regizorul rus care va reprezenta Franța la Oscaruri cu filmul „Minotaure”
Cineastul rus Andrei Zviaghințev, aflat în exil în Franța și ales recent să reprezinte această țară la ediția din 2027 a premiilor Oscar cu filmul „Minotaure”, a fost inclus de autoritățile ruse pe lista persoanelor considerate „agenți străini”.

Decizia Ministerului Justiției de la Moscova vine la doar câteva zile după desemnarea oficială a regizorului pentru cursa Oscarurilor, potrivit News.ro.
Statutul de „agent străin” atrage o serie de constrângeri administrative și financiare. Cei incluși pe această listă sunt obligați să menționeze această calificare în documentele oficiale și în materialele publice pe care le produc, fiind expuși unor sancțiuni care pot merge de la amenzi până la pedepse cu închisoarea în cazul nerespectării regulilor. Totodată, activitățile și veniturile lor pot fi supuse unor restricții suplimentare.
Critici constante la adresa războiului din Ucraina
Stabilit în Franța după declanșarea invaziei ruse din Ucraina, în 2022, Zviaghințev s-a numărat printre vocile critice la adresa Kremlinului. La Festivalul de la Cannes din acest an, unde a primit Marele Premiu, regizorul i-a cerut public președintelui Vladimir Putin să pună capăt războiului, declarațiile sale provocând reacții dure din partea oficialilor ruși.
Kremlinul l-a acuzat ulterior că ignoră suferințele populației din Donbas și că nu a condamnat violențele care au precedat conflictul declanșat la scară largă în februarie 2022. Regizorul a răspuns că singura soluție rezonabilă pentru Rusia este încheierea războiului, avertizând asupra costurilor umane și sociale pe care acesta le produce.
Un autor consacrat al cinematografiei europene
În vârstă de 62 de ani, Andrei Zviaghințev este unul dintre cei mai apreciați cineaști ruși ai ultimei generații. Filme precum „Leviathan” și „Faute d’amour” i-au adus recunoaștere internațională și premii importante la Cannes, fiind remarcate pentru critica socială și portretizarea societății ruse contemporane.
„Minotaure”, alegerea Franței pentru bătălia premiilor Oscar 2027
Cel mai nou lungmetraj al său, „Minotaure”, va ajunge în cinematografe în luna octombrie și a fost selectat de comitetul francez drept propunerea oficială a Franței pentru categoria dedicată filmului internațional la gala Oscarurilor din martie 2027.
Filmul, realiz cu sprijinul unor producători francezi și al programului „Aide aux cinémas du monde”, a fost preferată altor titluri aflate în competiția internă pentru desemnarea reprezentantului Franței la premiile Academiei Americane de Film.




















































