Angelina Jolie şi Steve Martin vor primi Oscaruri onorifice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii Angelina Jolie şi Steve Martin, vor fi răsplătiţi, alături de designerul italian Piero Tosi, cu Premii Oscar onorifice, pentru contribuţia lor la dezvoltarea domeniilor în care activează, informează Reuters. Consiliul Guvernatorilor Academiei Americane de Film a decis să le acorde statuetele în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Hollywood, pe 16 noiembrie.

 „Premiile reprezintă un omagiu adus persoanelor care au adus contribuţii importante domeniilor în care activează“, a explicat Cheryl Boone, preşedintele Academiei Americane de Film.

Angelina Jolie (38 de ani) este cea mai tânără dintre câştigători, fiind distinsă cu acest premiu pentru întreaga sa carieră, pentru debutul regizoral din 2011 cu filmul „In the Land of Blood and Honey“, dar şi pentru eforturile ei umanitare.

Actorul de comedie Steve Martin (68 de ani), gazdă a trei ediţii a Premiilor Oscar, a avut roluri dintre cele mai diverse în filme precum „Pantera Roz“, „The Jerk“ sau în serialul „Shopgirl“. În ciuda unei cariere de mai bine de şase decenii, Martin nu a primit niciodată o nominalizare la un Premiu Oscar, dar acest lucru se pare că nu l-a deranjat. „Sunt onorat să primesc un Premiu Oscar onorific. Un salut către comedie şi către oamenii cu care am lucrat“, a postat actorul pe reţeaua socială Twitter.

Italianul Piero Tosi (86 de ani) a fost nominalizat de cinci ori în cadrul categoriei Cel Mai Bun Designer, costumele sale fiind folosite în filme precum „Las Cage aux Folles“ (1979) sau „La Traviata“ (1982).

Filme



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite