Analiză Cursa contracronometru din Golf. Ultima șansă de a opri războiul înainte ca Trump să lovească iar Iranul

Statele din Golful Persic duc o cursă contra cronometru pentru a opri un război pe care nu și l-au dorit, dar ale cărui consecințe economice și de securitate le suportă direct. Ele încearcă să obțină o pauză diplomatică la Doha înainte de 3 noiembrie, profitând de ultimele zile de atenție electorală de la Washington. Odată trecută această dată, Donald Trump capătă mână liberă, iar regiunea riscă o nouă rundă de lovituri militare americane dacă Teheranul refuză compromisul pe dosarul nuclear. Ioana Constantin-Bercean, expert în Orientul Mijlociu, vorbește despre cursa contracronometru a statelor din Golful Persic (în special Arabia Saudită și Qatarul), care încearcă să oprească un război devastator.

Strâmtoarea Ormuz se află în centrul disputelor, alături de dosarul nuclear iranian Foto: AI

Referindu-se la așa-numita „fereastră din noiembrie”, intervalul de după alegerile americane de mijloc de mandat (3 noiembrie) în care o nouă rundă de lovituri asupra Iranului devine probabilă, Ioana Constantin-Bercean amintește de mobilizarea diplomatică a statelor din Golf.

„În ultima săptămână, aproape toată regiunea a încercat să pună ceva pe masă înainte ca fereastra să se deschidă. Graba are o explicație simplă: după 3 noiembrie, Donald Trump nu mai are un vot de câștigat, iar statele din Golful Persic știu că sunt principalele victime colaterale ale unui război care nu este al lor și împotriva căruia s-au exprimat ferm”, spune experta.

Așa a apărut Pactul de la Mecca, după ce Arabia Saudită, Turcia și Pakistan au trimis la Teheran oameni de securitate: ministrul saudit al Apărării, prințul Khalid bin Salman, conducătorul armatei pakistaneze, mareșalul Asim Munir, și directorul serviciilor turce, Ibrahim Kalın.

„Riadul a anunțat oficial că vrea «canale de negociere» ca să prevină o nouă escaladare. A doua zi, houthi au lansat rachete spre Ministerul Apărării din Riad și spre rafinăria Ras Tanura, iar cu o zi înainte parlamentul egiptean îl autorizase pe președintele Abdel Fattah el-Sisi să trimită sprijin militar regatului. Pentru Iran, vizita e o recunoaștere pe care n-a mai avut-o de la începutul războiului: trei puteri sunnite, dintre care una nucleară, au venit să discute securitatea regiunii la el acasă”, adaugă Ioana Constantin-Bercean.

Scrisoarea americană și opțiunile de pe masă

În același timp, vicepreședintele SUA, JD Vance, i-a trimis o scrisoare lui Mohsen Rezaei, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională, prin mediatorii qatarezi.

„Conținutul este cunoscut doar prin ceea ce scrie în presa americană (WSJ, Axios, NYT, Washington Post): dosarul nuclear pe masă de la început și o posibilă întâlnire la Doha sau la Istanbul. Rezaei confirmă că a citit-o: «Tonul lor s-a schimbat complet». Araghchi o numește «un pas pozitiv», dar nu vede nevoia unei întâlniri acum. Trump susține că scrisoarea era despre... medicamente. E cel mai înalt contact american cu Teheranul de luni de zile, iar versiunea «umanitară» a Casei Albe îi lasă președintelui SUA mână liberă dacă răspunsul iranian nu vine”, spune ea.

Într-un moment în care diplomația primează, se poate vorbi de canale diplomatice și de canale militare. Ambele sunt foarte active și încearcă, dacă nu să prevină reizbucnirea ostilităților, cel puțin să o amâne sau să o atenueze. Așa cum era de așteptat, Strâmtoarea Ormuz se află în centrul discuțiilor, la fel și uraniul înalt îmbogățit al Iranului.

„Qatarul a devenit canalul principal (Pakistanul rămâne canalul militar): delegația qatareză a stat vineri peste 12 ore la Teheran, iar sâmbătă negociatorii iranieni erau deja la Doha. Ambasadorul Tom Barrack a transmis pe 29 octombrie de la Doha că părțile sunt «foarte aproape» de un «timeout». Al Arabiya a publicat un proiect de cadru, neconfirmat oficial: Strâmtoarea Ormuz redeschisă în șapte zile, uraniul înalt îmbogățit (HEU) mutat într-o țară terță sau diluat, China drept garant”, mai afirmă românca.

Blocajul pașilor și propunerea analiștilor occidentali

Evident, Iranul și Statele Unite nu au găsit încă o cale. Fiecare vede pașii următori într-o ordine diferită, explică Ioana Constantin-Bercean.

„Blocajul îl regăsim în ordinea pașilor. Washingtonul vrea întâi «problema nucleară» rezolvată (până la urmă acesta a fost singurul pretext constant transmis publicului intern și internațional), Teheranul vrea întâi ridicarea blocadei și a sancțiunilor și deblocarea fondurilor (cele «șapte condiții»), iar Rezaei spunea pe 21 octombrie că «nicio uncie» de uraniu îmbogățit nu va părăsi Iranul. Dacă documentul publicat de Al Arabiya este autentic, de clauza despre HEU depinde tot acordul”, mai spune ea.

Ioana Constantin-Bercean e unul dintre cei mai apreciați experți în Orientul Mijlociu Foto: Arhivă personală

Aici, opinia Ioanei Constantin-Bercean este aceeași cu cea exprimată într-o analiză recentă din Foreign Affairs. „Doar Golful poate încheia războiul cu Iranul”, de Allison Minor și Nate Swanson, de la Atlantic Council (Swanson a fost în echipa de negociere a lui Trump cu Iranul în 2025 și este simpatică(!) schimbarea de optică a domniei sale). Propunerea lor: Golful plătește reconstrucția, Iranul redeschide strâmtoarea, SUA ridică blocada, nuclearul rămâne pentru mai târziu, și nimeni nu face concesii directe celuilalt. Seamănă mult cu ce încearcă Qatarul de o săptămână. Punctul slab e garanția, pentru că statele din Golful Persic nu-l pot obliga nici pe Donald Trump, nici pe Benjamin Netanyahu (care vorbește de o «oportunitate istorică, unică» de a răsturna regimul) să nu mai lovească. Autorii o spun cu ironie: statele care au pierdut cel mai mult în acest război trebuie acum să-i scoată pe beligeranți din impas. Completarea mea: cum mai stăm cu retorica despre dreptul forței și/sau impunitate?”, arată ea.

Diplomația coercitivă: Amenințare și negociere

Însă Donald Trump, cel puțin deocamdată, nu pare decis să oprească ostilitățile, susține Ioana Constantin-Bercean. Ea îl citează aici pe președintele american în exercițiu și amintește că statele din Golf au fost deja avertizate că ar urma un nou episod violent.

„«Războiul continuă», spune Donald Trump. Însă domnia sa spune, pe rând, mai multe: «poate mai facem un mic Epic Fury», «avem timp, e un război, dar nu unul obișnuit», «se termină foarte curând». Statele din Golf au fost anunțate să se pregătească pentru o rundă «scurtă și intensă» chiar de pe 4 noiembrie, iar al treilea portavion ajunge în regiune la sfârșitul lunii noiembrie. Nu pare a fi aici nicio contradicție, ci diplomație coercitivă: amenințarea și scrisoarea transmit același mesaj (discutați nuclearul acum sau urmează runda a doua). Președintelui Trump îi trebuie un rezultat pe care să-l poată numi victorie - Iran fără bombă, Ormuz deschis, benzină mai ieftină (Brentul a închis octombrie la 117,64 dolari) - iar calea pare să-i fie indiferentă. Teheranul are însă motive să nu creadă în scrisori: în iunie 2025 și în februarie 2026, loviturile au venit la două zile după runde de negocieri. Decizia o ia Donald Trump după 3 noiembrie, iar răspunsul lui Rezaei e lucrul de urmărit în zilele viitoare”, subliniază ea.

Amenințarea și scrisoarea fac parte din același mesaj: acceptați să discutați nuclearul acum sau urmează a doua rundă, spune Ioana Constantin-Bercean. Aceasta explică cel mai bine simultaneitatea, adică faptul că scrisoarea pleacă exact când Golful e avertizat să se pregătească. În ecuație intră și teatrul electoral, adică lectura oficioasă iraniană (Tehran Times) și a unor analiști (Abas Aslani, Centrul pentru Studii Strategice din Orientul Mijlociu, Teheran). Scrisoarea creează imaginea unei păci înainte de vot, iar loviturile vin după, completează experta.

Ioana Constantin-Bercean vorbește și despre o administrație împărțită și un președinte indecis. „După ANI, care citează Axios și surse americane, Vance, Witkoff și Kushner sunt pentru negociere, iar Hegseth și Rubio pentru presiune. Barrack recunoaște că Washingtonul nu înțelege cum și ce decide IRGC”, mai spune românca.

În opinia ei, Trump vrea un rezultat pe care să-l poată numi victorie - Iran fără armă nucleară, Ormuz deschis, prețuri în scădere - și îi e indiferent dacă îl obține prin acord sau prin bombe. „«Avem timp» și «se termină foarte curând» nu se contrazic: el crede că blocada lucrează pentru el și că o ultimă rundă poate forța acordul”, explică Ioana Constantin-Bercean.

În analiza sa, Ioana Constantin-Bercean prezintă nu doar argumente, ci și contraragumente în jurul scenariilor la care se referă. Iar principalul contraargument pornește de la poziția Israelului.

„În iunie 2025, Israelul a lovit cu două zile înaintea celei de-a șasea runde de discuții din Oman. În februarie 2026, atacul a venit la două zile după discuțiile de la Geneva, în care Omanul anunțase «progrese semnificative». Din perspectiva Teheranului, o scrisoare înaintea unei ferestre militare seamănă mai mult cu un avertisment decât cu o invitație. Neîncrederea iraniană are deci o bază empirică, nu e doar retorică”, punctează ea.

Jocurile marilor puteri: și poziția Rusiei și a Chinei

Din orice analiză serioasă privitoare la Orientul Mijlociu nu pot lipsi Rusia și China, puteri care have interese speciale în regiune. Rusia ar fi, crede ea, statul care câștigă în mod deosebit din faptul că războiul din regiune a dus la explozia prețurilor la gaze și petrol. Totuși, precizează experta, nici China și nici Rusia nu-l pot opri pe Trump să reia bombardamentele, dacă președintele american va decide acest lucru.

Ioana Constantin-Bercean amintește că Vladimir Putin i-a primit la Moscova, în aceeași zi (27 octombrie), la forumul exportatorilor de gaze, pe președintele iranian Masoud Pezeshkian și pe emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al Thani.

„Președintele rus a spus că memorandumul de la Islamabad din iunie «rămâne relevant» și și-a oferit sprijinul pentru acesta. Pezeshkian i-a mulțumit și a spus că regiunea se poate descurca «fără Statele Unite». Moscova câștigă din prețul energiei și din rolul de interlocutor pe care i-l recunoaște și Washingtonul (Serghei Lavrov a fost la G20, la Atlanta), dar nu garantează nimic nimănui. Beijingul trimite emisari în regiune, condamnă atacurile asupra aeroporturilor saudite și apare în proiectul de la Doha ca posibil garant, unul economic, pentru că obligații militare nu își asumă. Niciuna dintre ele nu poate opri o decizie americană de a lovi, dar amândouă pot face mai ușor de acceptat o pauză”, punctează Ioana Constantin-Bercean.

Ce a scăpat presei occidentale și impactul asupra României

Ea consideră că din analizele făcute în ultima perioadă lipsesc anumite detalii și explică despre ce este vorba.

„Mojtaba Khamenei a avut prima întâlnire raportată cu comandanții armatei și a cerut un răspuns «nelimitat geografic» la orice atac. În Majles (Parlamentul iranian) sunt înregistrate zece propuneri de retragere din Tratatul de Neproliferare Nucleară (plus cea menționată în predica de vineri a lui Haj Ali Akbari). Trei petroliere au fost oprite în Ormuz după «incidente» cu mine. Un oficial din Golf spune că unele state ar putea refuza folosirea bazelor (în mai, Kuweitul și Arabia Saudită au mai făcut-o). Oricare dintre aceste semnale poate răsturna, singur, o pauză negociată”, subliniază Ioana Constantin-Bercean.

În ce privește România, toate aceste detalii contează enorm. Prețurile uriașe la pompă, care au efect de domino în economie și contribuie la inflație, dar și situația românilor aflați în țările din Golf ar trebui să suscite mai mult interes.

„Brentul la 117 dolari se vede în prețul carburanților, iar o nouă rundă ar aduce din nou întrebarea despre cetățenii români din Golf și despre bazele aliate din regiune. MAE nu a avut niciun comunicat public pe această temă în această săptămână”.

Ușa de la Doha e deschisă, concluzionează Ioana Constantin-Bercean. Asta nu înseamnă, însă, că războiul se va încheia imediat sau că există vreo garanție că Washingtonul va decide să nu mai bombardeze Iranul.

„Pacea din Golf o vor scrie, probabil, cei care au plătit pentru un război pe care nu l-au declanșat și față de care și-au exprimat dezacordul. Ușa de la Doha e deschisă. Dar întrebarea este cine e pregătit să treacă prin ea înainte de 4 noiembrie”, se întreabă retoric Ioana Constantin-Bercean.