Analiză Cipurile și algoritmii, noile „portavioane” care decid hegemonia globală. Avertismentul unui expert în tehnologii distructive

Specializată în geopolitica SUA, Orientul Mijlociu și tehnologii distructive, politologul Raluca Moldovan vorbește, într-un interviu pentru „Adevărul”, despre războiul tăcut al cipurilor. Ea explorează limitele strategiei de decuplare economică dintre SUA și China și analizează vulnerabilitățile majore ale Europei, de la criza energetică și costurile tranziției verzi, până la riscul de a pierde pasul în cursa tehnologică globală.    

Harta globală a rivalității tehnologice. Bătălia globală pentru supremația tehnologică e în toi Foto: AI / Gemini

Adevărul: Tradițional, hegemonia globală s-a măsurat în ultimele decenii în portavioane și arsenale nucleare. Astăzi, vorbim despre algoritmi, semiconductoare avansate și centre de date. Este AI doar o nouă ramură a cursei înarmărilor între SUA și China, sau rescrie din temelii modul în care definim o superputere?

Raluca Moldovan: Inteligența artificială schimbă deja felul în care se produce și se exercită puterea. Portavioanele, arsenalele nucleare și capacitatea industrială își păstrează importanța, însă eficiența lor va depinde tot mai mult de infrastructura digitală care le susține. Aceeași tehnologie poate accelera cercetarea farmaceutică, optimiza producția industrială, identifica vulnerabilități informatice și sprijini planificarea militară. Tocmai această răspândire în aproape toate domeniile îi conferă o miză geopolitică atât de mare.

Aș compara transformarea cu efectele electrificării. Avantajul ajunge să depindă de capacitatea unei societăți de a folosi tehnologia la scară largă: poți avea un model AI foarte performant și o economie care îl utilizează modest, după cum poți obține câștiguri importante adaptând tehnologii existente la industrie, administrație sau apărare.

Se schimbă și geografia dependențelor. Un stat care controlează o verigă greu de înlocuit din producția semiconductorilor dobândește o influență disproporționată față de dimensiunile sale. Compania olandeză ASML, prin echipamentele sale de litografie avansată, ilustrează foarte bine acest lucru. Puterea tehnologică se construiește prin rețele de companii, furnizori și alianțe, ceea ce complică imaginea unei competiții exclusiv bilaterale între Washington și Beijing.

Politologul Raluca Moldovan explică bătălia tehnologică Foto: Arhivă personală

În opinia mea, o superputere va fi judecată tot mai mult după capacitatea de a transforma cunoașterea în putere economică și strategică și după cât de mult depind ceilalți de infrastructura sa. Aici apare o schimbare profundă: deciziile câtorva companii private pot avea consecințe comparabile cu cele ale unor guverne. Relația dintre stat și aceste companii devine ea însăși o problemă de securitate națională.

Conflictul titanilor

SUA încearcă să limiteze accesul Chinei la cipuri de ultimă generație prin controale stricte la export. Funcționează această strategie de „de decuplare tehnologică” sau nu face decât să accelereze autonomia și inovația internă a Beijingului?

Funcționează parțial, dacă obiectivul este încetinirea progresului chinez în anumite domenii și creșterea costurilor sale. Așteptarea că asemenea restricții ar putea opri dezvoltarea tehnologică a Chinei mi se pare nerealistă.

Merită actualizată și premisa întrebării. Politica americană a cunoscut ajustări importante. De exemplu, în ianuarie 2026, autoritățile americane au trecut la examinarea individuală, în anumite condiții de securitate, a cererilor de export pentru cipurile Nvidia H200 și produse comparabile. Vorbim, așadar, despre o combinație de restricții, excepții și negocieri, în care considerentele strategice coexistă cu interesele comerciale ale companiilor americane.

Beijingul are motive suplimentare să investească în producția internă și în soluții care folosesc mai eficient puterea de calcul. Raportul tehnic DeepSeek-V3 oferă un exemplu relevant de progres prin eficientizarea arhitecturii și a antrenării modelelor. Rezultatele raportate arată că inovația poate reduce unele constrângeri materiale, deși producerea cipurilor avansate la scară industrială rămâne o problemă distinctă.

Inginer analizând o placă de siliciu. Foto: Ai / Gemini

Cele două efecte pot exista simultan: restricțiile întârzie anumite dezvoltări și stimulează efortul de autonomie. Pentru Washington, întrebarea dificilă este cât timp câștigă și cum îl folosește. Dacă avantajul obținut prin controale este consumat fără investiții suficiente în cercetare, energie și formarea specialiștilor, rezultatul strategic va fi modest. În plus, schimbările frecvente de politică reduc predictibilitatea pentru aliați și firme, de care aplicarea restricțiilor depinde în bună măsură.

Paradoxul european și riscurile UE

Se vorbește tot mai mult despre un paradox european, semnalat inclusiv de Mario Draghi, care a avertizat în privința suprareglementărilor din UE, rigidității, a lipsei competitivității economiei inclusiv din cauza obsesiei pentru green deal tocmai în plină criză energetică ce duce la scumpirea energiei, dar mai ales despre faptul că UE e mult în urma SUA și a Chinei inclusiv la capitolul tech. Cum s-a ajuns aici?

Europa a rămas prea mult timp atașată unui model economic care funcționa bine într-un mediu internațional mai previzibil: energie relativ ieftină, exporturi industriale competitive, acces la piețe externe și protecție strategică americană. Aceste condiții s-au deteriorat, iar adaptarea europeană a fost lentă.

Decalajul tehnologic are însă o istorie mai lungă decât Green Deal. Uniunea a întâmpinat dificultăți în transformarea cercetării în companii capabile să crească rapid la nivel mondial. O firmă europeană se poate lovi de piețe de capital fragmentate, proceduri naționale diferite și acces insuficient la finanțare în etapa în care ar trebui să se extindă. Statele Unite au oferit un mediu mult mai favorabil acestei creșteri. Raportul Draghi privind viitorul competitivității europene identifică fragmentarea, deficitul de inovare și costurile energiei printre problemele centrale.

Suprareglementarea contează, dar contează și felul în care regulile se cumulează, se modifică sau sunt aplicate diferit de la o țară la alta. Pentru o companie mică, incertitudinea administrativă poate deveni o barieră serioasă. Europa are uneori reflexul de a negocia foarte minuțios condițiile unei activități, în timp ce investiția pleacă între timp în altă parte.

Totuși, atribuirea crizei energetice unei „obsesii pentru Green Deal” simplifică excesiv lucrurile. Dependența de gazul rusesc, șocul războiului, insuficiența interconectărilor și întârzierile investițiilor energetice au avut un rol major. Draghi propune coordonarea decarbonizării cu politica industrială și competitivitatea. Această distincție este esențială pentru a înțelege recomandările sale.

Critica mea ar viza mai ales succesiunea deciziilor. Când impui transformări costisitoare înainte de a asigura infrastructura, finanțarea și alternativele energetice, transferi presiunea asupra industriei și populației. Tranziția își pierde astfel susținerea politică. Europa are nevoie de o politică energetică în care reducerea emisiilor, prețul accesibil și siguranța aprovizionării să fie urmărite împreună, cu soluții adaptate condițiilor din fiecare stat.

În timp ce SUA prioritizează inovația rapidă prin sectorul privat, iar China mizează pe control de stat så resurse masive, Uniunea Europeană a ales calea reglementării stricte prin AI Act. Riscă UE să devină o simplă piață de consum captivă într-o lume dominată de Washington și Beijing?

Da, există acest risc, mai ales în serviciile cloud, în infrastructura de calcul și în platformele prin care firmele europene vor utiliza inteligența artificială. Dacă valoarea economică și deciziile importante se concentrează în afara Europei, capacitatea de reglementare a pieței interne va compensa doar o parte din vulnerabilitate.

Aș nuanța însă împărțirea între o Americă a inițiativei private, o Chină a statului și o Europă a regulilor. Statul american susține cercetarea, cumpără tehnologie și controlează exporturile. China are companii care concurează intens și produc inovație. Uniunea Europeană finanțează infrastructură și cercetare, chiar dacă rezultatele sale rămân sub ambițiile declarate.

AI Act diferențiază obligațiile în funcție de risc, iar cadrul european a trecut deja printr-un proces de simplificare. Prin urmare, evaluarea sa trebuie să urmărească efectele concrete: cât costă conformarea, cât de clare sunt obligațiile și dacă o companie mică poate testa și lansa un produs fără o povară disproporționată.

În ultimii ani, inclusiv țări ca Japonia, Coreea de Sud și Australia au depășit Uniunea Europeană la foarte multe capitole. Există pericolul ca UE să piardă și mai mult teren?

Aș fi prudentă și cu afirmația că Japonia, Coreea de Sud sau Australia au „depășit UE”. Comparația are nevoie de un indicator precis. Producția semiconductorilor, robotica, cercetarea AI și capacitatea de a construi platforme globale sunt domenii diferite. Un clasament general ascunde tocmai specializările care contează strategic. Pericolul european este să ajungem foarte buni la administrarea dependenței. Regulile pot proteja cetățenii și pot crea încredere, dar au nevoie alături de ele de capital, infrastructură și clienți pentru firmele europene. Altfel, piața rămâne mare, iar puterea economică acumulată prin exploatarea ei se concentrează în altă parte.

Există o întreagă dezbatere despre suveranitatea tehnologică a Europei, de multe ori inclusiv în contextul așa numitei autonomii strategice. Are UE capacitatea reală pentru a recupera decalajul față de SUA și China, sau dependența de tehnologia americană este deja ireversibilă?

Dependența poate fi redusă, dar recuperarea va fi însă selectivă și va necesita continuitate politică dincolo de un ciclu electoral. Europa are puncte de sprijin importante. ASML și centrul de cercetare imec ocupă poziții relevante în dezvoltarea semiconductorilor avansați. Există și o bază industrială în care AI poate produce câștiguri mari, de la inginerie și energie până la medicină. Cooperarea ASML–imec în litografia de ultimă generație arată că Europa poate susține infrastructură de cercetare aflată chiar la frontiera tehnologică.

Se fac și investiții noi în calcul. În iulie 2026, Comisia a lansat un apel pentru până la șapte AI Gigafactories, cu obiectivul mobilizării unor investiții de peste 30 de miliarde de euro. Este un pas relevant, care trebuie judecat ulterior prin capacitatea efectiv instalată și accesul oferit cercetătorilor și companiilor. Un apel de finanțare reprezintă începutul unui proces.

Eu aș defini suveranitatea tehnologică prin libertatea de alegere: să poți schimba furnizorul, să păstrezi controlul asupra datelor sensibile și să continui funcțiile esențiale dacă un partener îți restrânge accesul. Producerea în interiorul UE a fiecărei componente ar fi extrem de costisitoare și, în multe cazuri, inutilă. Prioritățile ar trebui alese în consecință. Infrastructura critică are nevoie de garanții mai puternice decât aplicațiile comerciale obișnuite. Achizițiile publice pot crea cerere pentru soluții europene, iar finanțarea trebuie să permită firmelor promițătoare să crească. Timpul contează: dependențele se consolidează prin contracte, competențe și costurile tot mai mari ale schimbării furnizorului.

Ucraina și Orientul Mijlociu, „laboratoarele” marilor puteri?

Având în vedere expertiza dumneavoastră pe Orientul Mijlociu, cum vedeți modul în care tehnologiile emergente, de la drone autonome, tehnologii de supraveghere, AI în dezinformare, redefinesc conflictele din Orientul Mijlociu? Este această regiune, alături de Ucraina, un „laborator” pentru competiția dintre marile puteri?

Termenul surprinde circulația rapidă a tehnologiilor și testarea lor în condiții reale, deși merită folosit cu reținere. Pentru populațiile afectate, consecințele sunt pierderi de vieți, deplasări și distrugeri care vor dura mult după încheierea operațiunilor.

În Orientul Mijlociu vedem câteva transformări care se suprapun. Dronele și munițiile relativ ieftine permit unor actori cu resurse limitate să amenințe infrastructuri costisitoare și să impună adversarilor cheltuieli mari de apărare. Sistemele de supraveghere și analiza automată a datelor extind capacitatea de urmărire a persoanelor. Inteligența artificială generativă reduce costul producerii de propagandă și al adaptării ei pentru publicuri diferite. Gradul de autonomie al armelor variază însă considerabil; simpla utilizare a unei drone nu presupune că decizia de atac este luată de AI.

În cazul Israelului, investigații jurnalistice au documentat utilizarea AI pentru analiza informațiilor și sprijinirea identificării țintelor. O investigație Associated Press din 2025 a examinat inclusiv rolul serviciilor comerciale americane. Aceste informații ridică întrebări serioase despre verificarea rezultatelor și răspunderea pentru erori. Aici aș face o observație esențială: precizia tehnică a unei lovituri nu garantează corectitudinea alegerii țintei. Poți lovi exact coordonatele indicate și, totuși, informația care a justificat atacul să fie greșită.

Regiunea participă astfel la o competiție mai largă, în care experiența operațională, datele și modelele de utilizare circulă între parteneri. Actorii locali își urmăresc însă propriile obiective. Israelul, Iranul, Turcia și monarhiile Golfului au agende distincte și capacitatea de a influența direcția acestei competiții. Reducerea lor la rolul unor terenuri de testare pentru marile puteri ar subestima tocmai inițiativa lor strategică.

State importante din Orientul Mijlociu investesc masiv în AI și încearcă să navigheze între tehnologia americană și investițiile chineze. Cum folosesc SUA tehnologia ca instrument de aliniere diplomatică în regiune și ce face UE?

Accesul la tehnologia avansată a devenit o monedă diplomatică foarte valoroasă. Pentru Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, infrastructura AI promite diversificare economică, prestigiu și influență regională. Washingtonul poate lega acest acces de condiții privind securitatea instalațiilor, protecția tehnologiei și utilizatorii finali.

Cadrul de cooperare SUA–EAU din mai 2025 asociază explicit dezvoltarea infrastructurii AI cu standarde americane de securitate. În noiembrie 2025 au fost autorizate și exporturi de cipuri avansate către G42 și HUMAIN, însoțite de cerințe de securitate și raportare. Efectul depășește tranzacția inițială. Alegerea procesoarelor, a serviciilor cloud și a partenerilor tehnici creează relații de lungă durată, de la mentenanță până la formarea specialiștilor. Schimbarea ecosistemului devine costisitoare. Prin asemenea legături, tehnologia poate apropia strategic state care continuă să păstreze relații comerciale importante cu China.

Liderii din Golf sunt conștienți de această miză și încearcă să-și conserve libertatea de negociere. Dispun de capital și de ambiții proprii; vor participație la dezvoltarea tehnologiei și competențe locale, pe lângă accesul la produse.

UE își extinde cooperarea cu Emiratele în tehnologie, AI, investiții și securitate, domenii menționate explicit și în comunicarea diplomatică europeană din septembrie 2026. Oferta sa rămâne însă mai dispersată. Ar putea deveni mai convingătoare prin proiecte comune în AI industrială, cercetare, energie și formare universitară, susținute financiar și coordonate politic. Într-o regiune în care partenerii discută infrastructuri de miliarde, vizibilitatea diplomatică depinde mult de capacitatea de a livra proiecte.