S-a dovedit: râsul este cel mai bun medicament

S-a dovedit: râsul este cel mai bun medicament

Specialiştii ne sfătuiesc să ne uităm mai des la comedii, pentru a ne îmbunătăţi atât starea de spirit, cât şi sănătatea FOTO: Shutterstock

Râsul întăreşte relaţiile sociale, dar este de ajutor şi sănătăţii, spun specialiştii. Persoanele care râd mult au inima puternică, au un risc mai mic de diabet decât posacii şi se îmbolnăvesc mai rar, arată studiile.

Ştiri pe aceeaşi temă

În mai puţin de o jumătate de secundă creierul nostru vede sau aude o glumă, o „înţelege“ şi îi comandă trupului să zâmbească sau să râdă. Aşadar râsul este un „medicament“ la îndemână şi nu are niciun efect secundar.

Calea spre o inimă sănătoasă este râsul

Cercetătorii au făcut pentru prima dată conexiunea între râs şi sănătatea vaselor de sânge în anul 2005. În cadrul unui studiu realizat atunci, un grup de voluntari a urmărit două filme: o comedie şi o dramă. Pe tot parcursul cercetării, le-a fost măsurat fluxul sangvin la nivelul braţului. Atunci când aceştia s-au uitat la comedie, fluxul sângelui prin vasele de la nivelul braţului a crescut cu 22%. În schimb, atunci când au vizionat drama, fluxul sangvin a încetinit cu 35%. Acest lucru sugerează că inima şi-a făcut mai bine treaba atunci când voluntarii au râs şi s-au simţit bine decât atunci când au privit drama.  

Doctorul Michael Miller, director al Centrului de Cardiologie Preventivă de la Universitatea din Maryland, este cel care a condus atât experimentul din 2005, cât şi alte cercetări recente care au arătat că persoanele care suferă de boli de inimă râd mai puţin decât cele sănătoase. El spune că nu numai râsul, ci şi un simţ al umorului dezvoltat ne protejează de bolile cardiovasculare şi, în special, de infarct.

„Râsul, fie că vine natural, fie că este provocat, poate avea aduce beneficii importante persoanelor cu un risc crescut de boli cardiovasculare, ucigaşul mondial numărul unu“, spune dr. Miller.

Ne ajută să slăbim

Un cercetător de la Universitatea Vanderbilt, Maciej Buchowski, a descoperit că 10-15 minute de râs ne ajută să ardem 50 de calori. Iar un alt cercetător, William Fry, spune că un singur minut de râs copios face ca inima să bată ca după zece minute de fitness.

Reduce nivelul de zahăr din sânge

Într-un studiu realizat pe 19 persoane care sufereau de diabet zaharat, subiecţilor li s-a oferit aceeaşi masă timp de două zile. În prima zi, grupul a participat la o prelegere plictisitoare, iar a doua zi a vizionat o comedie. Astfel, s-a descoperit că nivelul de zahăr din sânge era considerabil mai scăzut după ce au vizionat comedia, faţă de intervalul în care au participat la prelegere.

Râsul te face mai deştept

Observând că studenţii săi adorm pur şi simplu la ore, psihologul Ron Berk, actualmente pensionat, a început să spună glume în timpul orelor şi a constatat că studenţii săi aveau rezultate mai bune la examene. A lansat un studiu oficial pentru a dovedi observaţiile sale şi a publicat rezultatele într-o revistă de specialitate: studenţii nu erau plictisiţi şi nu adormeau pentru că râdeau la glumele profesorului, iar la examene aveau note semnificativ mai mari.

Sfaturi pentru a râde mai mult

Hotărăşte-te să râzi. Nu ai nevoie de un motiv, dar te poţi „antrena“ să râzi mai des şi cu poftă. „Fii fericit. Vorbeşte fericit. Comportă-te fericit. Gândeşte fericit. Ignoră negativul. Concentrează-te exclusiv asupra lucrurilor pozitive din viaţa ta“, spune Sebastien Gendry, fondatorul Şcolii Americane de Yoga prin Râs.

Yoga şi râs. Originar din India, conceptul de yoga prin râs combină râsul şi tehnici de respiraţie yoga (Pranayama), cu scopul de a îmbunătăţi starea de sănătate şi de a ne aduce fericirea. Astăzi, acest tip de yoga este practicat în mai bine de 175 de ţări.

Stai alături de oameni fericiţi. Aşa cum râsul este contagios, la fel este şi văicăreala. Evită persoanele negativiste cât de mult posibil.

Fă din râs şi din starea de spirit pozitivă un scop în sine. Te poţi înscrie în Competiţia de 21 de zile fără văicăreli, desfăşurată la nivel mondial. Peste 10 milioane de persoane au reuşit să nu se plângă, să nu bârfească sau să critice pentru 21 de zile, dobândind, astfel, brăţări antivăicăreală pentru contribuţia lor la a face planeta un loc mai fericit.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările