O curbă periculoasă: scolioza. Aflaţi care sunt complicaţiile dacă nu este tratată corect, la Adevărul Live

O curbă periculoasă: scolioza. Care sunt complicaţiile dacă nu este tratată corect 

Scolioza este cauzată de poziţia incorectă a elevului în bancă şi de ghiozdanul prea greu. Tinerii cu scolioză trebuie să nu mai facă niciun fel de mişcare. Acestea sunt doar câteva dintre miturile pe care le va demonta fizioterapeutul George Ruţă, la Adevărul Live.

Ştiri pe aceeaşi temă

Scolioza poate să afecteze adulţii, dar este diagnosticată cel mai adesea la copiii cu vârste între 10 şi 15 ani. Aproximativ 10% din adolescenţi au un grad de scolioză, dar în mai puţin de 1% din cazuri, afecţiunea progresează astfel încât să fie nevoie de tratament. Problemele serioase apar atunci când scolioza este de grad ridicat, cu o curbare accentuată a coloanei vertebrale: afectarea capacităţii pulmonare şi a inimii, deformarea întegului corp etc. Adulţii care au avut scolioză în copilărie, dar care fie nu au fost diagnosticaţi, fie nu au fost trataţi corespunzător, sunt expuşi unui risc mai mare de a suferi de dureri cronice de spate decât restul populaţiei.

Care sunt cauzele reale ale scoliozei, cum se pune diagnosticul, când este necesar tratamentul, cât de eficient este corsetul şi ce este terapia Schroth, aflaţi de la fizioterapeutul George Ruţă, din cadrul clinicii Terapie pentru mişcare, Bucureşti, la Adevărul Live.

Principalele idei rezultate în urma discuţiei:

Alimentaţia plină de hormoni, postura deficitară în bancă, rucsacul greu de şcoală sunt factori care accentuează scolioza.

Scolioza funcţională apare atunci când ai o postură deficitară, cu un umăr mai jos sau cu bazinul asimetric.

Scoliozele structurale pot fi congenitale. Te poţi naşte cu vertebre sudate sau cu mai multe vertebre decât normalul.

Semnele precoce ale scoliozei la copii

Asimetria umerilor şi a bazinului

Un test bun este acela când ne aplecăm în flexie, cu genunchii întinşi şi vedem o asimetrie de torace.

Spatele drept, cu umerii puţin ridicaţi. Noi avem din naştere curburi naturale.

Evaluarea posturală ar trebui începută la 6-7 ani, la ortopedul pediatru. La această vârstă însă copilul nu poate face exerciţii de recuperare, dar poate fi monitorizat.

Scolioza este diagnosticată mai ales la vârsta adolescenţei printr-o radiografie. Orice grad al scoliozei se pretează la tratament.

Până la 20 de grade de curbură, scolioza se tratarea prin fizioterapie, peste 40 de grade are nevoie atât de fizioterapie, cât şi de corset. Peste 50 de grade, indicaţia este operatorie.

În adolescenţă, scolioza se poate corecta, nu şi la vârsta adultă, când creşterea s-a încheiat.

Terapia Schroth - ce este şi la ce foloseşte

Terapia Schroth constă în punerea în poziţie a coloanei cât mai aproape de normal. Scolioza este o afecţiune tridimensională, în care avem toate planurile din coloana vertebrală afectate: problemele fiziologice sunt şterse sau accentuate, depinde de la caz la caz, în plan frontal avem acea deviaţie pe care o văd toţi, şi mai avem şi rotaţia vertebrală.

În scolioză coloana se şi tasează fiind strâmbă şi prin terapia Schroth – adică prin anumite exerciţii fizice - se face o elongaţie. Se face în fiecare zi şi, într-un an se pot corecta 10 grade, de la caz la caz, în funcţie şi de cât se lucrează acasă.

Terapia se urmează până în momentul în care se termină creşterea şi exerciţiile se adaptează. Şi corsetul trebuie să urmeze aceeaşi cale. Corsetul este individualizat, realizat după mulaj.

Ce riscăm dacă nu ne tratăm

Scolioza avansează dacă este idiopatică. În timp, apar durerile de spate. La persoanele slabe, curbura e foarte evidentă. Nu mai respiri cum trebuie pentru că avem coastele presate, organismul nu mai e hrănit cum trebuie.

În adolescenţă scolioza nu dă dureri.

Idei preconcepute legate de scolioză

O scolioză în grad mare are anumite exerciţiile fizice contraindicate, în timp ce altele sunt permise.

Înotul în scolioză nu are eficienţă, pentru că nu ajută postura. Înot în postură, nu în corecţie, astfel că nu câştig nimic.

Dormitul pe o saltea tare ajută în ameliorarea durerilor de spate. Salteaua nu trebuie să fie nici foarte tare, nici foarte moale. Dar, o saltea tare nu ajută postura în scolioză.  

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: