„Nu mi-a plăcut ce am citit”. Trump explică plecarea ambasadoarei SUA din Grecia, acuzată că a cerut 100.000 de dolari unui om de afaceri. Ce a spus despre România
Președintele american Donald Trump a confirmat plecarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, după apariția unor informații potrivit cărora aceasta ar fi oferit acces la oficiali ai administrației americane în schimbul unor bani, cadouri și favoruri. Fostă logodnică a fiului său, Donald Trump Jr., Guilfoyle a fost îndemnată să demisioneze de Casa Albă.

„Își făcea treaba bine, dar nu ne-a plăcut ce am citit”. Nu va mai fi acolo”, le-a declarat Donald Trump reporterilor marți, 13 octombrie, confirmând că ambasadoarea nu își va mai continua activitatea la Atena, potrivit CBSnews.
Donald Trump a respins și ideea că Guilfoyle ar fi fost, în continuare, apropiată de familia sa.
Întrebat dacă este surprins de acuzațiile care o vizează pe cea care a fost logodită cu fiul său, Trump a precizat că aceasta „nu a fost membră a familiei” și că a avut o relație cu Donald Trump Jr. cu mult timp în urmă.
Casa Albă i-a cerut demisia ambasadoarei
Anunțul oficial a fost făcut marți de noua purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Katie Zacharia, care a confirmat că administrația i-a solicitat lui Guilfoyle să renunțe la funcție.
„I-am cerut ambasadoarei Guilfoyle să demisioneze. A fost un atu extraordinar pentru echipă și îi dorim mult succes în continuare”, a declarat Zacharia în cadrul primei sale conferințe de presă.
Gimberly Guilfoyle a transmis că funcția de ambasador al Statelor Unite în Grecia a reprezentat onoarea vieții sale. Într-o declarație publică, aceasta a subliniat că rămâne recunoscătoare președintelui Donald Trump și secretarului de stat Marco Rubio pentru încrederea acordată.
„Încă din prima mea zi în funcția de ambasador, am muncit neobosit pentru a promova agenda «America pe primul loc» a președintelui Trump, pentru a consolida alianța noastră strategică cu Grecia și pentru a obține rezultate concrete în beneficiul poporului american”, a afirmat Guilfoyle.
Guilfoyle respinge acuzațiile și spune că își va apăra reputația
Ambasadoarea a enumerat printre realizările mandatului său acordurile pentru extinderea exporturilor americane de gaze naturale lichefiate către Europa, avansarea proiectului Coridorului Vertical, menit să reducă dependența Europei de energia rusească, precum și consolidarea cooperării în domeniul apărării și securității cu Grecia, aliat important al Statelor Unite în NATO.
De asemenea, Guilfoyle a susținut că ambasada a contribuit la consolidarea poziției energetice a SUA, la dezvoltarea cooperării economice și la menținerea influenței americane în Europa de Sud-Est.
În ceea ce privește acuzațiile apărute în presă, aceasta le-a respins categoric și a anunțat că intenționează să-și apere numele și reputația.
„Aceste acuzații sunt false și intenționez să-mi apăr cu fermitate numele, reputația și integritatea. Mi-am dedicat întreaga carieră profesională luptei pentru dreptate, susținerii lucrurilor corecte și apărării valorilor care fac America excepțională. Nu voi permite ca acuzațiile false să definească decenii de serviciu public”, a declarat ea.
Scandalul declarațiilor despre România ajunge în Congresul SUA. Democrații cer anchetarea ambasadoarei GuilfoyleGuilfoyle a mai afirmat că respectul și recunoștința sa față de Donald Trump și Marco Rubio rămân neschimbate și că va continua să susțină agenda președintelui american.
„Chiar dacă perioada mea în funcția de ambasador se apropie de sfârșit, angajamentul meu față de președintele Trump, față de mișcarea «America pe primul loc» și față de țara pe care o iubesc nu se va încheia niciodată”, a transmis aceasta.
La finalul declarației, Guilfoyle le-a mulțumit grecilor pentru ospitalitate și pentru colaborare, afirmând că a fost o onoare să reprezinte Statele Unite.
Acuzații privind o factură de 100.000 de dolari
Scandalul a izbucnit după publicarea unei serii de articole în The Wall Street Journal, care au prezentat acuzații privind comportamentul ambasadoarei și relațiile acesteia cu oameni de afaceri.
Unul dintre cele mai grave episoade îl implică pe omul de afaceri american Eric Deters, un susținător al lui Trump. Acesta a declarat că Guilfoyle i-ar fi cerut, în iulie 2025, să transfere 100.000 de dolari pentru achitarea unei facturi aferente cardului său American Express.
Potrivit relatărilor din presa americană, solicitarea ar fi fost făcută înainte de audierea ambasadoarei în Senatul SUA, în contextul confirmării numirii sale. Deters a susținut că plata ar fi împiedicat apariția datoriei în declarațiile financiare ale acesteia.
Omul de afaceri a afirmat că Guilfoyle i-ar fi oferit, în schimb, acces la oficiali ai administrației Trump, inclusiv la reprezentanți ai Departamentului de Justiție și ai Serviciului de Venituri Interne (IRS).
Deters a descris presupusa înțelegere drept o formă de „plată pentru acces”. El a susținut că nu a efectuat transferul solicitat.
Guilfoyle a negat acuzațiile și a contestat informațiile apărute în presă. Prin urmare, solicitarea de bani și presupusul schimb de favoruri trebuie tratate ca acuzații, nu ca fapte dovedite.
Relațiile cu oamenii de afaceri greci, în centrul controversei
Alte articole publicate de The Wall Street Journal au descris relația apropiată a ambasadoarei cu un lobbyist care reprezenta o companie grecească din sectorul energetic. Potrivit publicației, Guilfoyle ar fi promovat interesele firmei în cadrul unor întâlniri oficiale, fără ca rolul lobbyistului să fie întotdeauna clar pentru interlocutori.
Scandalul continuă în jurul ambasadoarei SUA la Atena. Kimberly Guilfoyle, acuzată de WSJ că ar fi promis acces la oficiali americani în schimbul unor plățiUn alt material a făcut referire la înregistrări audio în care ambasadoarea s-ar fi lăudat cu relațiile sale cu oameni de afaceri greci înstăriți. Aceleași relatări au menționat nemulțumirea sa după ce nu ar fi primit o invitație la o cină organizată la Davos, în Elveția, în onoarea lui Eric Trump, fiul președintelui american.
Ce a spus Guilfoyle despre România, la o cină la Atena
Investigația publicată de presa americană a scos la iveală și un episod petrecut în luna martie, în timpul unei cine organizate la Atena. Potrivit relatării, Kimberly Guilfoyle ar fi avut o dispută aprinsă cu ministrul grec al Energiei, Stavros Papastavrou, în cursul căreia ar fi făcut referire la situația politică din România.
„Putem face asta oricărei țări pe care o vrem. Putem face asta și aici”, ar fi spus ambasadoarea, referindu-se la iminenta cădere a guvernului României, potrivit publicației americane. Avocatul lui Guilfoyle a contestat însă modul în care a fost caracterizată discuția.
La cina din Atena ar fi participat peste 12 persoane, printre care oficiali americani și greci, precum și membri ai personalului ambasadei SUA.
De asemenea, săptămâna trecută, publicația britanică Daily Mail a relatat că organismul de control intern al Departamentului de Stat investiga plângeri privind comportamentul nepotrivit al unor angajați ai ambasadei americane de la Atena.
Guvernul Greciei nu a comentat acuzațiile referitoare la mandatul lui Guilfoyle. Nici Departamentul de Stat, nici ambasada SUA din Atena nu au răspuns solicitărilor de comentarii menționate în relatările de presă.




















































