Meniul perfect pentru zilele de izolare şi o silueta de invidiat - Fără mâncăruri sofisticate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mancare sanatoasa

Trecem prin momente grele dacă e să ne gândim la statul în casă şi silueta noastră. Aşadar dacă nu suntem atenţi la meniul nostru zilnic din momentele de izolare, am putea avea mari surprize când ne urcăm pe cântar.

Medicul Luiza Pîrvu ne spune din ce ne putem alcătui mesele zilnic, astfel încât să nu ne îngrăşăm. 

De exemplu, dimineaţa putem avea sandvişuri cu pastă de măsline, fulgi de parmezan (ideal şi ceva legume proaspete), sau cu humus (există conserve de năut), sau zacuscă, salată de vinete (există varianta cu vinete congelate ), pastă de peşte (numeroase reţete folosesc peşte din conserve), în afara celor care au ingrediente cu termen limitat de valabilitate (ouă, telemea, cremă de brânză, guacamole, iaurt sau lapte dulce).

Biscuiţii, de casă sau din comerţ, pot fi serviţi dimineaţa cu ceai, cafea, sau lactate şi pot fi o altă variantă de mic dejun. Un smoothie delicios are nevoie de fructe, iar cele congelate pot fi o opţiune valabilă  atunci când rezerva de fructe proaspete s-a terminat.

Mai multe detalii pe clicksanatate.ro.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite