De ce apare senzaţia de nod în gât

De ce apare
senzaţia de nod în gât

Mărirea în volum a glandei tiroide poate determina apariţia senzaţiei de nod în gât FOTO: Shutterstock

Mai ales în situaţiile tensionate, cu stres maxim, se întâmplă să ne confruntăm cu senzaţia de nod în gât. Ei bine, deşi acest simptom este adesea pus pe seama stresului, el poate apărea din mai multe cauze care trebuie investigate de un medic.

Ştiri pe aceeaşi temă


În funcţie de severitate, senzaţia de nod în gât poate provoca dificultăţi la înghiţire sau poate fi însoţită de dureri în piept ori de senzaţia de sufocare. Nu de puţine ori se întâmplă ca „nodul“ să fie resimţit în zona mărului lui Adam, alături de un muşchi numit cricofaringian.

De altfel, acest muşchi este cel care împiedică mâncarea ingerată să revină în cavitatea bucală, iar contractura lui declanşează senzaţia de nod în gât. Specialiştii spun că, atunci când această problemă apare la tineri care nu au probleme de sănătate, vinovat este, cel mai adesea, stresul sau un fond psihic mai labil. Însă senzaţia de nod în gât poate precede şi o laringită sau o răceală, putând fi şi semnul unor probleme severe.

Depresia, o cauză frecventă

Depresia, anxietatea sau atacurile de panică determină adesea contractura muşchilor esofagului şi, în consecinţă, apar dificultăţi la înghiţire şi senzaţia de înecare. Dacă în urma investigaţiilor nu se identifică nicio cauză fizică a senzaţiei de nod în gât, este necesară o testare psihologică şi, eventual, psihoterapie şi tratamente anxiolitice.

Poate fi semnul unor probleme gastrice

Boala de reflux gastroesofagian este una dintre afecţiunile ce pot fi responsabile de apariţia senzaţiei de constricţie la nivelul gâtului. Astfel, din cauză că acidul gastric şi particule de alimente se întorc în faringe şi în cavitatea bucală, poate fi afectat întreg esofagul, inclusiv muşchii de la acest nivel.

Pentru a depista cauzele nodului în gât, medicii recomandă un consult gastroenterologic şi o endoscopie digestivă.

Glanda tiroidă, un posibil vinovat

Simptomul poate fi prezent şi în cazul creşterii în dimensiuni a glandei tiroide, pe fondul apariţiei unor noduli. Totuşi, senzaţia de nod în gât apare doar în cazul în care nodulii tiroidieni sunt foarte mari şi de consistenţă dură, determinând şi probleme de respiraţie severe, până la sufocare, sau dificultăţi la înghiţire.

Desigur, într-o astfel de situaţie, cauza este foarte uşor de identificat de către medici şi necesită intervenţie chirurgicală. În orice caz, unii specialişti recomandă şi un consult endocrinologic celor care manifestă senzaţia de constricţie la nivelul gâtului.

Poate anunţa o boală de inimă

Şi tulburările de ritm cardiac (aritmiile) pot da senzaţia de nod în gât. Bătăile rapide ale inimii se pot însoţi de senzaţia că nu poţi respira.

Totuşi, bătăile inimii se pot accelera şi pot fi asociate cu sezaţia de nod în gât şi în cazul consumului excesiv de băuturi excitante precum cafea, alcool, ceai verde sau negru ori de răcoritoare de tip cola, dar şi în urma fumatului sau a meselor copioase.

În plus, senzaţia de nod în gât poate fi şi efectul secundar al unor medicamente, cum ar fi antihipertensivele sau antihistaminicele (tratamentele recomandate în caz de alergii).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările