UDMR se întoarce la negocierile pentru Guvernul Ciolacu. Ce vrea Uniunea să obțină

0
Publicat:

Liderii UDMR au hotărât să se întoarcă luni la masa negocierilor alături de PSD și PNL pentru a obține într-o primă variantă conducerea Ministerul Dezvoltării. Uniunea nu exclude însă și varianta Ministerului Mediului și a altui minister relevant, urmând să decidă dacă rămân sau nu la guvernare în cazul în care cele două variante nu sunt acceptate de PNL și PSD. 

FOTO inquam Photos / George Călin
FOTO inquam Photos / George Călin

Surse din conducerea UDMR au declarat pentru „Adevărul” că liderii Uniunii au hotărât să se întoarcă luni la masa negocierilor alături de PSD și PNL. 

Potrivit surselor citate, liderii UDMR au fost mandatați să încerce să obțină Ministerul Dezvoltării, aceasta fiind o primă variantă a negocierilor, nefiind însă exclusă și varianta acceptării Ministerului Mediului și a unui alt minister, de preferință cât mai relevant la nivelul guvernării.  

Totodată, potrivit surselor din conducerea UDMR, în cazul în care discuțiile eșuează luni, Uniunea ar urma să ia abia atunci o decizie definitivă privind plecarea sau nu de la guvernare. 

Scenariile UDMR pentru cabinetul Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, care ar urma să preia conducerea Guvernului odată cu rocada guvernamentală, ar fi propus preluarea MIPE și a altui minister de către UDMR, în contextul în care coaliția reia de la 0 negocierile pe ministere. Potrivit unor surse din Coaliție, UDMR ar trebui să cedeze portofoliul Dezvoltării.  

Ministrul de Interne, prim-vicepreședintele PNL Lucian Bode a explicat că liberalii au propus rediscutarea portofoliilor de la 0, în contextul în care PSD a insistat asupra păstrării transporturilor și schimbarea protocolului.    

Alte două scenarii ce privesc viitorul UDMR în cadrul negocierilor pentru cabinetul Ciolacu sunt, potrivit News.ro, fie ieșirea de la guvernare, fie rămânerea la guvernare doar cu şefii de deconcentrate şi de instituţii, fără miniştri şi secretari de stat, urmând ca UDMR să susțină astfel în continuare Guvernul în Parlament.

De asemenea, în cazul ultimelor două scenarii, șeful UDMR, Kelemen Hunor, ar uma să rămână și fără funcția de vicepremier. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite