Stenograme din ședința PNL. Alina Gorghiu: „Știm bine cu toții că sunt epurări din motive că avem altă părere”
Senatoarea Alina Gorghiu l-a acuzat pe Ilie Bolojan, în ședința de luni seară a Biroului Politic Național, că îi demite ilegal pe liderii filialelor din tabăra Thuma-Veștea.

Gorghiu l-a acuzat totoadă pe secretarul general al partidului, Gabriel Andronache, că transformă o măsură sancționatorie în una cu caracter „organizatoric”, pentru a putea îndepărta lideri incomozi fără majoritatea calificată prevăzută de statut.
„Ați citit un compendiu despre cum să rescrieți statutul, îmbrăcând într-o aparență de drept această interpretare, și nici măcar nu ne-ați comunicat cele 20 de pagini de interpretare, deși 99% din colegii care sunt conectați sau prezenți acolo, dacă îi întrebați trei lucruri din interpretarea dată sau din rescrierea statutului, n-o să vă poată răspunde la aceste întrebări”, a spus Gorghiu, potrivit stenogramelor obținute de Antena 3.
Totodată, ea a susținut că măsurile luate nu sunt de natură organizatorică, ci pur sancționatorie și politică.
„Nu, Gabi, știi că e o minciună, este o exaltare că tu faci acum această interpretare și transformi măsuri sancționatorii în măsuri cu caracter organizatoric și, cum le spui tu, cu caracter impersonal al deciziei”, a spus Alina Gorghiu.
Gorghiu a acuzat apoi că demiterile îi vizează pe colegii care nu se aliniază conducerii: „În realitate, știm bine cu toții că sunt epurări din motive că avem altă părere decât a conducerii, că v-am lezat cu poziționări publice politice și așa mai departe. Dar haideți să dăm cărțile pe față, oameni buni, să nu ne mai mințim unii pe alții”.
Senatoarea mai spune că textul permite demiterea președinților de filiale sau dizolvarea structurilor județene doar în condiții stricte și cumulative: „Da, BPN poate hotărî demiterea președinților BPJ sau dizolvarea BPJ-ului în cazul încălcării grave a hotărârilor sau deciziilor partidului, cu două treimi din membrii BPN. Asta scrie negru pe alb în statut”.
Ea a insistat că raportarea celor două treimi se face la totalul membrilor BPN, nu la cei prezenți, așa cum ar interpreta conducerea: „A doua condiție de cvorum decizional calificat: da, sunt două treimi din membrii BPN, raportarea se face la total, nu la membrii prezenți, cum vreți dumneavoastră. Acum eludăm tot ceea ce prevede statutul”.
Adevărul a relatat anterior că ședința Biroului Politic Național al PNL de luni nu a fost lipsită de momente tensionate. Liderul PNL Ilfov, Hubert Thuma, a criticat conducerea partidului pentru amânarea alegerilor interne și pentru menținerea organizațiilor sub conduceri interimare. Acesta a criticat și ideea promovării unor membri veniți din alte partide fără un vot în organizații.
„Pot să accept supărări, dar la modul corect, cred că sunt realități pe care nu le putem contesta. Sunt județe în România în care PNL, la ultimele alegeri gestionate pe forțe proprii – alegerile prezidențiale și parlamentare – a obținut rezultate mult sub media partidului. Este o evidență”, le-a spus Bolojan liberalilor, potrivit surselor Adevărul.























































