Sorin Oprescu, reţinut. Surse: Robert Negoiţă, varianta de rezervă a PSD pentru Primăria Capitalei
0
Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, este una dintre soluţiile de rezervă ale PSD pentru Primăria Capitalei la alegerile locale de anul viitor, au declarat surse din PSD pentru „Adevărul“.
„Avem doi candidaţi de rezervă, iar Robert Negoiţă este una dintre ele şi cea mai probabilă“, au declarat surse social-democrate, pentru „Adevărul“.
Reţinerea lui Sorin Oprescu, primar al Capitalei, modifică din temelii tabloul alegerilor locale pentru Primăria Capitalei. PSD îl gira pentru un nou mandat pe Sorin Oprescu, care avea cele mai mari şanse la Primăria Capitalei, având în vedere că primarii vor fi aleşi dintr-un singur tur de scrutin, iar aleşii în funcţie sunt, astfel, avantajaţi. „Merg pe mâna lui Sorin Oprescu. Mereu am mers pe mâna lui Sorin Oprescu. Şi el m-a sprijinit pe mine“, spunea premierul Victor Ponta, în urmă cu mai puţin de o lună.
Sorin Oprescu, reţinut. Luni, şedinţa Biroului Permanent Naţional
Tocmai de aceea PSD nici nu s-a dat de ceasul morţii să caute un alt candidat viabil pe vremea când Victor Ponta se afla la cârma partidului. PSD îi ia apărarea lui Sorin Oprescu chiar şi în această situaţie. „Momentan vorbim de un semi-flagrant, cel puţin asta înţelegem din comunicatele oficiale de la DNA. Semi-flagrant este cum ai spune că este puţin însărcinată femeia. Ori este, ori nu este? Merg pe premisa că Parchetul şi procurorii trebuie să dovedească vinovăţia şi nu Sorin Oprescu să-şi demonstreze nevinovăţia. Aşteptăm cu toţii să vedem ce înseamnă grup organizat în Primărie“, a declarat Codrin Ştefănescu, secretarul general-adjunct, pentru „Adevărul“.
Ştefănescu a mai spus că social-democraţii vor face luni, în şedinţa săptămânală a Biroului Permanent Naţional, o analiză asupra viitorului Admnistraţiei Bucureşti.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce edilul a fost prins cu o mită de 25.000 de euro. Oprescu a asistat dimineaţă la percheziţiile făcute la casa sa din Ciolpani, Ilfov, alte percheziţii derulându-se la Primărie, instituţii din subordine şi sediile unor firme. Oprescu va fi prezentat după-amiază judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
Pe aceeaşi temă:
Marian Vanghelie, urmărit penal pentru 23 de fapte de corupţie
Consilierul personal al primarului Sorin Oprescu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Mădălin Dumitru, fost director în cadrul Primăriei Capitalei, arestat preventiv
Funcţionar al Primăriei Capitalei, prins în flagrant cu o şpagă de 40.000 de euro