PSD speră să câştige preşedinţia a 23 de Consilii Judeţene, iar PNL a 17-18 consilii - Analizǎ News.ro
0PSD şi-a propusca anul acesta să câştige 23 de Consilii Judeţene, iar liberalii speră la 17 Consilii Judeţene, susţin surse din conducerea coaliţiei pentru News.ro. UDMR ar urma să deţină controlul politic în aceleași patru judeţe, în timp ce Alianţa Dreapta Unită (ADU) are şanse doar şefia judeţului Timiş.

PSD are în acest moment 20 de preşedinţi de Consilii Judeţene, iar la alegerile de duminică şi-au propus să obţină trei judeţe în plus. ”Pe lângă ce avem acum, candidaţii noştri pleacă favoriţi în Maramureş, Timiş şi Vrancea. La Prahova ne batem de la egal la egal cu Iulian Dumitrescu, iar la Caraş-Severin încercăm să-l dăm jos pe Dunca”, au declarat surse din conducerea PSD pentru News.ro.
La Maramureş, decizia actualului preşedinte al Consiliului Judeţean, liberalul Ionel Bogdan, a de a candida la Primăria Baia Mare l-ar fi deranjat inclusiv pe liderul PNL, Nicolae Ciucă care „şi-a pierdut calmul” potrivit unei surse liberale. „Era mult mai important judeţul, genera mai multe voturi pentru partid. Oraşul Baia Mare e cât un cartier din Cluj sau Bucureşti”, a adăugat liberalul.
Din partea PSD, la Consiliul Judeţean Maramureş va candida Gabriel Zetea, cel care a mai condus judeţul între 2016 şi 2020. Astfel, PNL ar urma să obţină fotoliul de primar, rămas liber după arestarea lui Cătălin Cherecheş, în timp ce partenerii de coaliţie s-ar impune la Consiliul Judeţean.
PSD mizează pe o victorie şi la CJ Timiş, social-democratul Alfred Simonis candidând cu susţinerea ambelor partide din coaliţia de guvernare. În schimb, PSD îl susţine la Primăria Timişoara pe liberalul Nicolae Robu. Actualul preşedinte al CJ Timiş, Alin Nica, a fost exclus din PNL şi candidează la alegerile de duminică din partea alianţei USR-PMP-Forţa Dreptei.
Potrivit surselor din coaliție citate de News.ro : „problema e mai degrabă la Primăria Timişoara, unde Fritz are prima şansă. Bătălia va fi una strânsă şi la judeţ, şi la Timişoara”. Astfel, liderii USR speră într-o dublă victorie la Primăria Timişoara, şi la Consiliul Judeţean.
Conducerea PSD mai ţinteşte şi Consiliul Judeţean Vrancea, condus de Marian Oprişan timp de 20 de ani (2000-2020), mizând anul acesta pe Nicuşor Halici, fost parlamentar şi fost prefect al judeţului până în urmă cu două luni. Liberalii care au câștigat şefia Consiliului Judeţean în urmă cu patru ani, îl susțin acum pe Dragoş Ciobotaru, primarul unei comune din Vrancea, ales în 2020 cu 93% din voturi.
La Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat, deşi în acest moment este sub control judiciar într-un dosar de corupţie şi nu-şi poate exercita mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean. ”Au mai venit încă şapte primari la PNL. Noi astăzi avem şi Comarnicul, şi Câmpina, şi Breaza, comunităţi mari. Plus din 11 oraşe, 9 oraşe sunt la noi”, a spus prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan la Prima TV. De partea cealaltă, PSD a ”transferat” şase primari de la PNL înaintea campaniei şi l-a aruncat în lupta pentru pentru şefia CJ Prahova pe inginerul Virgiliu Daniel Nanu, fost prefect al judeţului, funcţie din care a demisionat pentru a candida la locale.
La Caraş-Severin, social-democraţii speră ca deputatul Silviu Hurduzeu, fost preşedinte al CJ Caraş-Severin între 2016 şi 2020, să câștige alegerile în fața candidatului PNL, Romeo Dunca, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean.
Potrivit analizei News.ro, PNL ar putea rămâne tot cu 17 Consilii Judeţene, cât are în prezent, deși speră la 18. ”Dacă vom câştiga la Vrancea, vom obţine 18 Consilii Judeţene, deci un rezultat mai bun decât în 2020”, potrivit sursele citate.
Iar potrivit unui lider PSD, social-democrații și-au propus să câștige: ”23 de judeţe. Cu siguranţă vom avea cel puţin 20”.
UDMR şi-ar păstra cele patru judeţe pe care le controlează politic în acest moment: Harghita, Covasna, Mureş şi Satu Mare deși în ultimul judeţ formaţiunea maghiară ar putea fi învinsă de liberalul Adrian Cozma, care se luptă umăr la umăr cu actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Pataki Csaba.