PSD se opune taxării prosumatorilor de energie din surse regenerabile

0
Publicat:

PSD, partid aflat în coaliția de guvernare, a anunțat că nu e de acord cu așa-zisa „taxă pe soare”, prin care ar fi taxați prosumatorii de energie din surse regenerabile.

Marcel Ciolacu, președintele PSD FOTO Inquam Photos
Marcel Ciolacu, președintele PSD FOTO Inquam Photos

PSD nu este de acord cu introducerea unei taxe pentru energia auto-produsă din surse regenerabile. Chiar dacă s-ar aplica din 2026, o astfel de măsură ar avea ca efect descurajarea investițiilor în acest domeniu, ceea ce contravine obiectivelor României de a dezvolta surse alternative de energie electrică.  PSD consideră că, în actualul context economic, statul trebuie să încurajeze gospodăriile și IMM-urile care pot face investiții în sisteme de producție de energie regenerabilă, pentru acoperirea consumului propriu și, eventual, pentru livrarea surplusului în sistemul energetic național”, se arată într-un comunicat de presă al PSD

Ca atare, atunci când ordonanța de urgență va ajunge în dezbaterea parlamentară, PSD va depune amendamente pentru înlăturarea prevederilor care descurajează investițiile din acest sector și va solicita o dezbatere în regim de urgență, astfel încât modificările să fie aprobate înainte de expirarea termenului în care trebuie emise normele de aplicare”, mai arată social-democrații. 

Colegii de coaliție ai liberalii invocă și directiva europeană. „PSD subliniază că Directiva Europeană 2018/2021, care a stat la baza Ordonanței de urgență, nu are un caracter imperativ în privința taxării prosumatorilor. Această măsură este lăsată la latitudinea statelor membre, deci nu poate fi invocată ca obligație pentru introducerea unei astfel de reglementări în România. De altfel, proiectul pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Energiei nu conținea noțiunea de taxare a prosumatorilor la Art. 19, alin. (3) – modificarea fiind făcută de această instituție cu puțin timp înainte de introducerea actului normativ în ședința de guvern”, conchis social-democrații.

Precizările rapide ale Ministerului Energiei

Ministerul Energiei a transmis într-o postare pe Facebook că „pentru corecta informare a publicului, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea și completarea unor acte normative, care a fost adoptată în data de 29 noiembrie, Guvernul României a transpus Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 (reformare) privind promovarea utilizǎrii energiei din surse regenerabile”.

Totodată, ministerul a susținut că „modificările erau necesare a fi realizate având în vedere că România risca să intre în procedură de infringement (riscul de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza 2021/0333)”, întrucât „prin Directiva (UE) 2018/2001 s-a instituit un obiectiv obligatoriu la nivelul Uniunii Europene care să urmărească o pondere de cel puțin 32 % a energiei din surse regenerabile în consumul final brut, obiectiv pentru a cărui îndeplinire este necesară încurajarea în continuare a dezvoltării de tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile și implicit conferirea de stabilitate și predictibilitate investitorilor în domeniu”.

Încurajăm producerea de energie regenerabilă, creșterea numărului de prosumatori, inclusiv prin finanțări din bugetul național, din PNRR sau Fondul pentru Modernizare și reamintim că prin adoptarea OUG 143, din decemebrie 2021, ordonanța ce a introdus posibilitatea compensării cantitative a energiei produse de prosumatori, numărul acestora a crescut exponențial în cursul anului 2022”, a mai precizat conducerea Ministerului Energiei. 

Conferință de presă anulată

Ministrul Virgil Popescu ar fi trebuit să susțină o conferință de presă, la Ministerul Energiei, luni la amiază. Însă această conferință a fost amânată, după ce ea a fost boicotată de președintele AUR, George Simion. După aproximativ o oră de insistențe ale angajaților ministerului, apoi intervenția Jandarmeriei, liderul AUR a părăsit clădirea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite