Pricopie analizează mesajele lui Siegfried Mureșan: „Mai degrabă electorale. Trebuie să găsească partea comună cu parlamentarii”
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a afirmat duminică, 20 septembrie, că Siegfried Mureșan, nominalizat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, are un mesaj mai degrabă „electoral decât unul prin care încearcă să găsească partea acceptabilă de toată lumea”.

„Avem o desemnare, asta e foarte bine. Dar, două luni și jumătate, partidele din fosta coaliție nu au discutat între ele, s-au criticat într-o manieră dură în public. Ca să obții o coaliție când ai doar 160 de voturi, trebuie să găsești partea comună cu ceilalți membri ai Parlamentului.
Nu văd asta din mesajul lui Mureșan. Pare mai degrabă un mesaj electoral, decât unul prin care încearcă să găsească partea acceptabilă de toată lumea”, a spus Remus Pricopie la Antena 3 CNN.
El a susținut că o astfel de formulă nu ar putea obține voturile necesare, după ce UDMR a anunțat că se retrage din configurație.
Rectorul SNSPA vede două scenarii: prelungirea conflictului până când partidele acceptă negocierile sau desemnări succesive de premieri respinse de Parlament, urmate de alegeri anticipate.
„Anticipatele sunt un instrument constituțional, dar tot Constituția spune că mandatul este de patru ani și indică faptul că, între alegeri, partidele trebuie să colaboreze, nu să se amenințe”, a afirmat Pricopie.
Întrebat cât își mai permite România să prelungească actuala criză politică, Remus Pricopie a răspuns că trebuie luate în calcul efectele asupra imaginii și stabilității țării.
„Suntem deja pe minus. Nu agențiile de rating au comentat nominalizarea făcută de Președinte, au fost analiști care consideră că ar exista o anumită interpretare din partea agențiilor de rating.
Oficial, avem două agenții care ne-au menținut ratingul de țară, vom vedea și a treia. Stabilitatea politică și guvernamentală este un criteriu important, dar să considerăm că, dacă Parlamentul nu procedează într-un anumit fel, intrăm în junk, cred că este o oarecare diferență”, a conchis Remus Pricopie.
PSD: „Nu punem un alt Bolojan mai tânăr!”
Președinții de organizații PSD vor vota în bloc, la ședința de luni a partidului, ca premierul desemnat Siegfried Mureșan să nu primească niciun vot din partea PSD în Parlament, susțin surse politice pentru Adevărul.
„Nu l-am dat jos pe Bolojan ca să punem un alt Bolojan mai tânăr în funcția de prim-ministru. Exclus”, susține unul dintre liderii PSD pentru Adevărul.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, le-a transmis șefilor de filiale că Mureșan nu are nicio șansă de a strânge o majoritate parlamentară, susțin sursele citate. Fără voturile PSD, Guvernul Mureșan nu poate trece testul Parlamentului. Singura soluție teoretică ar fi o alianță cu AUR, pe care Siegfried Mureșan a exclus-o din start.
Mureșan anunță că nu stinge lumina după Bojolan
Într-o postare publicată pe Facebook, eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan a transmis că va păstra linia adoptată de premierul interimar Ilie Bolojan.
„Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii. Dacă cineva se așteaptă ca eu să sting lumina, se înșeală amarnic. Vom păstra lumina aprinsă și vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de socializare.
El susține că face asta pentru oamenii cinstiți din România.
„Nu facem asta împotriva cuiva anume, ci pentru toți oamenii cinstiți din România, care muncesc și care merită să beneficieze la maxim de pe urma muncii cinstite pe care o fac”, a mai transmis Mureșan.



















































