Nicușor Dan, reacție la incidentele din Marea Neagră după întâlnirea cu Rutte: „Încercări ale Rusiei de a destabiliza societățile”
Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde România va susține un buget „ambițios” al UE pentru perioada 2028-2034, cu menținerea finanțării pentru coeziune și agricultură și investiții în apărare, cu accent pe Flancul estic și Marea Neagră.

UPDATE 16.15 Nicușor Dan, după incidentele din Marea Neagră: „Sunt încercări ale Rusiei de a destabiliza societățile”
Președintele Nicușor Dan a declarat joi, 15 octombrie, că Rusia încearcă să destabilizeze țările de pe flancul estic al NATO și să reducă sprijinul acordat Ucrainei. Declarația a fost făcută la finalul întrevederii cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în urma incidentelor recente din zona Mării Negre, inclusiv cele înregistrate în România și Bulgaria.
„Am avut două incidente aseară și azi dimineață. Au fost în ultimele zile incidente în Bulgaria și acum câteva zile încă unul în România. Am avut o discuție cu secretarul general NATO. Evident, solidaritatea aliaților noștri față de situația din Marea Neagră și operațional o să fie o sesiune dedicată a Consiliului Nord-Atlantic pentru Marea Neagră”, a declarat Nicușor Dan.
Nicușor Dan: „Continuăm să sprijinim Ucraina”
„Suntem în aceeași situație de acum un an cu frontiera noastră pe Dunăre. E nevoie de echipamente pentru un nou tip de provocare. La fel, am apelat la aliați, au venit niște echipamente, militari și situația s-a stabilizat. Suntem în aceeași situație pe partea estică, la Marea Neagră”, a afirmat șeful statului.
Nicușor Dan a susținut că incidentele fac parte dintr-o strategie a Rusiei de a crea instabilitate în țările din regiune și de a diminua sprijinul internațional pentru Ucraina.
„Evident că sunt încercări de-ale Rusiei de a destabiliza societățile, în special țările de pe flancul estic, de a descrește sprijinul pentru Ucraina. Și răspunsul nostru este: continuăm să sprijinim Ucraina”, a transmis președintele României.
În pregătirea reuniunii, şeful statului a găzduit, la finalul săptămânii trecute, o şedinţă de lucru pentru coordonarea poziţiei naţionale în perspectiva negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual al UE pentru perioada 2028-2034.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, bugetul european va influenţa direct perspectivele de dezvoltare economică ale României, prin resursele disponibile pentru investiţii, infrastructură, agricultură şi dezvoltare regională.
Nicușor Dan, discuții cu președintele Consiliului European: Aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la UE sporește securitatea în regiuneRomânia va susţine un buget care să menţină nivelul global al finanţării pentru Politica de coeziune şi Politica agricolă comună. Cele două instrumente sunt considerate esenţiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre, modernizarea agriculturii, dezvoltarea comunităţilor rurale şi consolidarea securităţii alimentare, potrivit Agerpres.
Totodată, ţara noastră va pleda pentru finanţarea consolidării capacităţii europene de apărare, cu o atenţie deosebită acordată Flancului estic şi regiunii strategice a Mării Negre. Pe agenda României se află şi politicile de recâştigare a competitivităţii şi de reducere a dependenţelor strategice în domeniul energetic şi al tehnologiilor avansate.
Prețurile la energie și competitivitatea europeană, pe agenda summitului
Reuniunea liderilor europeni se desfăşoară pe parcursul a două zile, într-un context marcat de incertitudine geopolitică şi de preocupări privind competitivitatea economiei europene.
„În faţa incertitudinii geopolitice în creştere, liderii se vor concentra asupra aspectelor legate de economie şi asupra furnizării de răspunsuri la provocările cu care se confruntă competitivitatea europeană, inclusiv preţurile la energie”, arată site-ul oficial al Consiliului European.
În privinţa costurilor energiei, liderii vor oferi Comisiei Europene orientări privind măsuri specifice şi temporare, pe termen scurt, pentru atenuarea efectelor preţurilor ridicate asupra cetăţenilor şi întreprinderilor din UE. Discuţiile vor viza şi strategia pe termen lung pentru reducerea dependenţei Europei de combustibilii fosili.
Pe agenda summitului se mai află implementarea agendei „O Europă, o piaţă” în 2026 şi 2027, precum şi identificarea unor modalităţi de reducere a dezechilibrelor macroeconomice globale care afectează industria europeană.
Consiliul European descrie viitorul Cadru Financiar Multianual drept „instrumentul strategic pentru a construi o Europă mai prosperă, mai competitivă şi mai autonomă din punct de vedere strategic”.
Ucraina rămâne o prioritate pentru Uniunea Europeană
Liderii europeni vor discuta şi despre continuarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv despre nevoile operaţionale ale infrastructurii critice a ţării înainte de iarnă.
Un alt subiect îl reprezintă comportamentul tot mai agresiv al Rusiei şi atacurile hibride desfăşurate în Europa, potrivit Consiliului European.
În acest context, liderii vor analiza progresele înregistrate în aplicarea agendei europene privind pregătirea pentru apărare şi modalităţile de accelerare a demersurilor, inclusiv pentru acoperirea lacunelor critice în materie de capabilităţi militare.
Pe agenda reuniunii se mai află migraţia, extinderea Uniunii Europene şi reformele, precum şi evoluţiile din Orientul Mijlociu.




















































