Președintele Senatului: „Reducerea deficitului, continuarea reformelor și un stat mai eficient nu mai sunt opțiuni, ci condiții esențiale”

0
0
Publicat:

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat marți, 7 iulie, că România are nevoie de stabilitate economică și de încredere, susținând că investitorii și instituțiile financiare își bazează deciziile pe rezultate, nu pe promisiuni.

Mircea Abrudean spune că stabilitatea economică depinde de continuarea reformelor. FOTO: Facebook
Mircea Abrudean spune că stabilitatea economică depinde de continuarea reformelor. FOTO: Facebook

România are nevoie de stabilitate economică și de încredere. Investitorii și instituțiile financiare nu se uită la promisiuni, ci la rezultate. Întrebarea este simplă: cine oferă mai multă încredere că reformele vor continua? Cei care le-au făcut sau cei care le-au oprit?”, a transmis Abrudean.

Potrivit acestuia, economiștii și instituțiile financiare transmit același mesaj: reducerea deficitului bugetar, continuarea reformelor și eficientizarea statului nu mai reprezintă simple opțiuni, ci condiții necesare pentru menținerea stabilității economice.

Economiștii și instituțiile financiare spun același lucru: reducerea deficitului, continuarea reformelor și un stat mai eficient nu mai sunt opțiuni. Sunt condiții esențiale pentru ca România să rămână pe un drum stabil”, a mai declarat președintele Senatului.

În încheiere, Mircea Abrudean a susținut că încrederea se câștigă prin consecvență și rezultate concrete, iar aceasta influențează direct investițiile, locurile de muncă și stabilitatea economică a României.

Declarațiile vin în contextul în care Guvernul și-a asumat un pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, în încercarea de a consolida finanțele publice și de a menține încrederea investitorilor și a partenerilor financiari internaționali.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite