Președintele Austriei l-a sunat pe Iohannis. Ambasadorul României, retrimis la Viena
0Klaus Iohannis a avut astăzi, 19 ianuarie, o convorbire telefonică cu președintele Republicii Austria, la inițiativa părții austriace. În urma discuției, președintele României a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului României.
„În urma discuției cu Președintele Van der Bellen, Președintele Klaus Iohannis a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului României, chemat în țară pentru consultări în data de 9 decembrie 2022. Acest demers reprezintă un gest de deschidere a României pentru identificarea unor soluții constructive și de facilitare a unui dialog dinamic, pe toate canalele disponibile”, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.
Șeful statului român i-a transmis omologului său că votul negativ al Austriei din cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne privind aderarea României la spațiul Schengen a produs dezamăgire în rândul cetățenilor români.
„Președintele României a arătat că acest vot a fost cu atât mai dificil de înțeles cu cât nu reflectă bunele relații existente între cele două țări și cooperarea strânsă în multiple domenii, inclusiv cel al afacerilor interne, și nici nu reflectă realitatea legată de sursa problemelor invocate de Austria privind migrația ilegală”, a susținut Klaus Iohannis, potrivit sursei citate.
Președintele României a „evidențiat că România este și va continua să fie un furnizor de securitate și va proteja în continuare în mod eficient frontiera externă a Uniunii Europene, în interesul tuturor cetățenilor europeni, așa cum a făcut-o și până acum”.
De asemenea, Iohannis a mulțumit președintelui Alexander Van der Bellen pentru sprijinul exprimat public pentru aderarea României la Schengen, precizând că „mesajele numeroase de susținere venite din partea mediului politic, economic și social din Austria sunt semnale clare că locul României este în Schengen și că va putea fi identificată o soluție”.
”Președintele Klaus Iohannis a evidențiat interesul direct și prioritar al țării noastre ca poziția actuală a Austriei să fie schimbată cât mai curând posibil, guvernul austriac să adopte o atitudine constructivă și îndreptată spre cooperare, astfel încât obiectivul de aderare a României la Schengen să fie atins anul acesta”, indică sursa citată.
Șeful statului a exprimat deschiderea României de a lucra împreună cu autoritățile austriece, în plan bilateral și european, pentru implementarea soluțiilor identificate pentru reducerea migrației ilegale pe ruta balcanică, răspunzând astfel preocupărilor ridicate de Austria.
Cei doi președinți au avut și „un schimb de opinii privind evoluțiile de securitate din regiune și sprijinul acordat Ucrainei”.
Ambasadorul României la Viena, Emil Hurezeanu, a fost chemat în România pentru consultări, în urma votului negativ al Austriei de la Consiliul JAI din decembrie.
„Ministerul Afacerilor Externe informează că, având în vedere poziția Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat în țară pentru consultări. Conducerea Ambasadei României la Viena va fi asigurată la nivel de însărcinat cu afaceri ad interim”, susținea MAE, într-un comunicat, în luna decembrie.
Potrivit surselor „Adevărul”, retrimiterea ambasadorului român la Viena este un gest de stimulare a dialogului între cele două țări.
„Ambasadorul e acreditat pe lângă președintele statului, care a contrazis guvernul lui Nehammer și Karner de blocare a aderării României la Schengen. Prin urmare, acest gest este și o apreciere pentru un prieten al României, aflat la cel mai înalt nivel al statului austriac. Este acum rândul Austriei să răspundă cu o atitudine constructivă, dar nu ne așteptăm la gesturi semnificative înainte de alegeri”, au declarat surse pentru „Adevărul”.