Parlamentul a aprobat înfiinţarea pe teritoriul României a Detaşamentului NATO de Contrainformaţii. Ce spun specialiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, marţi, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru înfiinţarea pe teritoriul României a Detaşamentului NATO de Contrainformaţii Bucureşti, care vine să pună în practică deciziile adoptate la Summintul NATO de la Varşovia din 2016. Tot marţi, parlamentarii au fost informaţi şi despre faptul că România va participa, începând de anul acesta, la Grupul de luptă din Polonia.

„Înfiinţarea detaşamentului şi dislocarea acestuia pe teritoriul ţării noastre fac parte din efortul aliat de implementare în această zonă a măsurilor de sporire a capacităţii de reacţie la provocările mediului internaţional de securitate, constituind o obligaţie a Comandamentului Aliat", se arată în raportul comun de admitere aferent scrisorii şefului statului prezentat de deputat Mitică Marius Mărgărit la şedinţa plenului reunit de marţi.

Necesitatea înfiinţării detaşamentului este dată de deciziile adoptate la Summitul de la Varşovia din 2016, aspect ce este prezentat în scrisoarea trimisă de şeful statului parlamentarilor: „în baza deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia din 2016, în cadrul pachetului de măsuri pentru asigurarea prezenţei înaintate adaptate pe flancul sud-estic al Alianţei Nord-Atlantice, s-a stabilit constituirea unor structuri de comandă şi control NATO pe teritoriul României".

Potrivit scrisorii preşedintelui Iohannis, Detaşamentul NATO de Contrainformaţii  îşi va desfăşura activitatea pe lângă Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est din Bucureşti.. De asemenea, în document se menţionează că CSAT a avizat înfiinţarea acestui detaşament pe teritoriul României.
În cadrul şedinţei plenui reunit de marţi, Parlamentul a fost informat şi despre participarea României la Grupul de luptă privind prezenţa înaintată a NATO din Polonia. În scrisoarea şefului de stat se arată că, începând cu 2017, România va participa la Grupul de luptă pentru asigurarea prezenţei înaintate consolidate a NATO din Polonia cu o subunitate de 120 de militari şi cu capabilităţile aferente.

„Grupul de luptă are rolul de a contribui la asigurarea securităţii, complementar forţelor naţionale de apărare, în situaţii de criză sau conflict. România va asigura rotirea a două contingente naţionale cu un tur de misiune de şase luni, în vederea contribuţiei la acest Grup de luptă. (...) Ministerul Apărării Naţionale va desfăşura demersurile necesare punerii în aplicare a responsabilităţii specifice privind generarea, angajarea, pregătirea, participarea şi susţinerea la misiune, în afara teritoriului naţional, a structurii participante", se arată în scrisoare.

Participarea Armatei Române la această misiune va fi asigurată din fondurile de la bugetul MapN pentru anul 2017, se precizează în documentul venit de la preşedinţie.

Cauze: conflictul din Ucraina, războiul hibrid al Rusiei

„Adevărul“ a vorbit, la începutul lunii aprilie (când a ajuns documentul la Parlament), cu mai mulţi specialişti în securitate şi informaţii pentru a traduce semnificaţia înfiinţării unei asemenea structuri în România. Generalul-locotenent în rezervă Alexandru Grumaz, fost director al Directoratului de Planificare Integrată a Apărării din MApN, consideră că grăbirea înfiinţării unei asemenea structuri arată că tensiunile din partea de est şi sud-est ar putea escalda, fiind necesare măsuri de prevenţie. „România e în graniţa de conflict, fiind vecină cu Ucraina. Aşadar, e în prima linie. Aceasta e o structură care se ocupă de culegerea de informaţii militare. Sunt trupe americane, englezeşti, germane. E un mixt de trupe în această zonă care trebuie să fie protejate. De aceea se face această unitate. Avem de protejat spţiul Mării Negre, avem Turcia în apropiere, iar războiul hibrid al Rusiei se simte. Probabil vom deservi  tot flancul sud-estic al NATO“, a declarat Grumaz pentru „Adevărul“.

Acesta a precizat că înfiinţarea unui detaşament de contrainformaţii al NATO la Bucureşti nu e un lucru surprinzător. „Noi suntem buni pe partea de aceasta. Nu degeaba avem centrul HUMINT-NATO la Oradea.  Şi, să mai recunoaştem ceva: încă din perioada Securităţii am avut oameni pregătiţi“, a mai spus Grumaz. Centrul HUMINT-NATO la care a făcut acesta referire este Centrul de Excelenţă de la Oradea unde sunt pregătiţi ofiţeri de intelligence din toate ţările NATO. 

Pe de altă parte, fostul decan al Facultăţii de Informaţii din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii, Cristian Troncotă, consideră că acest detaşament va avea numeroase sarcini, de la verificarea celor care cer acces la date de tipul „secretelor de stat“ până la protejarea soldaţilor NATO din flancul sud-estic al NATO. „Organizarea unei structuri înseamnă o măsură ofensivă. Nu aştept să vină riscul peste mine, mă duc eu şi iau măsuri preventive. Aşa că fac o structură contrainformativă. Sunt soldaţi americani sau din alte state NATO la noi şi în jur. Trebuie protejaţi. Cred că detaşamentul va avea mai multe compartimente de competenţe, însă nu cred că ele vor fi prezentate public. Până la urmă, denumirea de «Contrainformaţii» ne şi spune acest lucru“, a explicat Troncotă pentru „Adevărul“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite