Articole scrise de Laura Andreea Popa

Ce mai faci, unchiule? Eşti bine? Nu-mi răspunzi. De vreo 10 ani nu-mi mai răspunzi. Nu-ţi mai aud vocea şi mă sperie faptul că aproape nu mai ştiu cum sună.

Când o apucau nervii, mamaie lua buline. Unele mici şi roz, pe care le ţinea ascunse sub mileul din dulapul din camera din spate.

N-am lumină în baie. De vreo două săptămâni bâjbâi prin baie ca un şobolan crescut sub pământ şi scos brusc la suprafaţă. Singura sursă de lumină e becul de pe hol, dar ăla e mai chior decât mine. Aşa că mă spăl pe întuneric, la nimereală.

Am pielea de pe mâini atât de crăpată că mă doare şi când nu mişc degetele. Mama e mult mai rău, dar nu se plânge ca mine. Nu avem niciun fel de cremă cu care să ne dăm, aşa că ea improvizează. Ia sticla cu ulei din frigiderul transformat în dulap şi...

Ce mai faci? Cum e vremea la tine? A ajuns virusul ăsta şi acolo? Am tot vrut să te întreb dacă ai grijă şi te protejezi cum trebuie, dar m-am ocupat cu altele şi am uitat....

Am copilărit la ţară. Vacanţa de vară însemna pentru mine zile lungi şi caniculare în două sate din Buzău, când la rudele mamei, când la cele din partea tatălui. Diferenţa dintre cele două o făceau 7 kilometri de drum pietrui şi tăiat, fix la jumate,...

Te ascunzi în propria mizerie, strânsă de-a lungul timpul şi pe care acum nu ştii cum s-o mai cureţi. Te plângi chiar că ar fi imposibil, că uite cât de tare s-a lipit, n-o mai scoţi din tine cu nimic....

„Am să-ţi zic ceva, dar nu te îngrijora. Nu e nimic grav.” Şi picioarele ţi se transformă în gelatină, stomacul începe să se învârtă şi capul parcă vrea să-ţi plece de pe umeri. Te prinzi cu mâinile de pervazul geamului şi-l priveşti pe vecinul cu tr...

M-am trezit la 2 dimineaţa. Eram atât de transpirată, că cearşaful mi se lipise de picioare. Aerul din dormitor era irespirabil şi aveam impresia că inspir bucăţi de rumeguş....

Nu-mi mai aparţin propriului corp. Mintea mi-a fugit din el, incapabilă să înţeleagă ce s-a întâmplat. Am rămas o carcasă goală, cu mâna unui străin pe fundul meu....

Prima oară când am văzut moartea, purtam pantaloni scurţi roşii şi abia-mi cumpărasem o îngheţată. Tataie din partea tatălui, un bărbat înalt, cu fruntea lată, părul sârmos şi care trebuia să se aplece atunci când intra-n casă, a murit într-o zi de v...

Până la 8 ani am locuit într-un bloc de nefamilişti de la periferia Braşovului. Mi-am însuşit termenul de „nefamilist” la fel ca terminaţia adresei la care se afla blocul: „bis”. Le repetam pe amândouă pe ca nişte adevăruri absolute, cu toate că term...

La început, n-am vrut să mă mai ridic din pat. O viaţă trăită-n pat, anesteziată de propriile gânduri alarmiste, părea singura soluţie existentă....

Nu te aşteaptă nimeni aici. Nu-ţi urează nimeni bun venit. Pur şi simplu te-ai trezit singur în faţa unor porţi albe, înalte, care plutesc la câţiva centimetri deasupra unui covor din scoici sfărâmate....

„-Mami, îmi e frică! -Ia-mă de mână. N-ai de ce să te sperii.” M-am gândit mult la părinţii mei în perioada asta....

Ceva a murit în mine. Pentru a nu începe să miroasă, corpul meu şi-a scăzut temperatura şi-am ajuns să tremur în fiecare secundă ca un alcoolic privat de sticlă....

O ambulanţă şi trei maşini de poliţie. Liniştea carantinei a fost spartă de sirenele maşinilor de poliţie. Salvarea a venit în linişte, a tras în parcare şi-a aşteptat....

Nu le văd, dar sunt acolo. Poate sunt invizibile şi doar îşi fac treaba pentru care au apărut. Nu-mi dau seama care a fost momentul în care corpul meu le-a produs....

„Spălaţi-vă pe mâini cât mai des, nu duceţi mâinile murdare la faţă, dezinfectaţi toate suprafeţele cu care intraţi în contact, preparaţi termic tot ce consumaţi în perioada asta. Şi staţi acasă. Pe cât posibil de mult, staţi acasă!”, urlă din jumăta...

Am un semn în frunte. De fapt, puţin mai jos şi mai aproape de sprânceana dreaptă. O dungă lunguiaţă, ca un canal de irigaţii sau un rid în poziţie de drepţi. Dacă mă priveşti, s-ar putea să nu-l observi. Va fi nevoie să te uiţi atent şi atunci va ap...

„Am crezut c-am să mă prăbuşesc la fel ca acoperişul casei tale. Măcinată din interior până n-aş mai fi rămas decât un schelet şubred, gol pe dinăuntru şi care, când te aştepţi mai puţin, cade din înalt şi zdrobeşte tot în calea lui.

Ai patru ani. Lumea ce te-nconjoară pare atât de mare în timp ce-ţi întinzi braţele slabe încercând s-o cuprinzi. Vrei să îmbrăţişezi lumea, s-o faci a ta, să nu-i mai dai drumul, s-o transformi în jucăria ce-ţi păzeşte somnul de prânz.

În mine trăieşte un monstru. La picioarele lui mă închin în fiecare dimineaţă când duc ofrande. Nu din respect sau iubire, ci doar de frică, căci împărţim aceeaşi inimă.

Tati are haine negre. E îmbrăcat din cap până-n picioare în negru şi singurele pete de culoare sunt firele albe din barba lungă. Are şi părul lung, pe care însă-l ascunde sub o căciulă pe care o păstrează pe cap şi-n cafenea.

Plângem? Râdem? Ne ascundem? Ne ascuţim armele şi pornim noi atacul? O îngropăm undeva adânc, la marginea unui oraş mort, şi turnăm ciment peste pământul mişcător de sub care vrea să iasă? O amorţim cu alcool? Sau poate cu pastile?

„La ce te uiţi aşa? Pe tine nu te-a învăţăt mă-tă să nu te holbezi? N-ai televizor acasă? Care e problema ta ce fac eu? Vezi-ţi de treaba ta şi lasă-mă pe mine să-mi educ copilul aşa cum vreau eu. Fără bătaie nu învaţă”, spune un tată. Un om cu capul...

„Mai e mult? Că mă cam doare spatele!”; „Mai e ceva. Urcăm dealul ăsta şi după mai avem vreo 15 minute. Hai, lasă-mă şi pe mine să mai iau una...” Îi răspund sec şi scurt că nu!

Ai făcut cam tot ce-ai vrut din mine. M-am lăsat modelată de mâinile tale aspre şi reci şi abia acum, la final, îmi observ forma....

Lumina zilei îmi arde ochii nedormiţi. Oboseala îmi apasă atât de tare carnea pe oase, că ajung s-o simt în interiorul meu. Casc la fiecare câteva minute şi lacrimi cărnoase îmi cad pe obraji. Buzele crăpate de frig absorb lacrimile sărate.

Fragment dintr-o lume întoarsă cu susu-n jos, localizată în burta peştelui şi străbătută de maţe intrate în putrefacţie.

„Klaus Iohannis. Ilie Dan Barna. Klaus Iohannis. Viorica Dăncilă. Bogdan Dragoş Aurelian Marian Stan... Stas... Stanoevici... (...) Klaus Werner Iohannis”. Este 00:12 şi ultimul nume de pe buletinele de vot a fost citit.

Scriu textul ăsta în joia în care aş fi vrut să-mi alin prietena, dar mi-a fost prea ruşine să-i scriu. Am tot deschis căsuţa de mesaj şi m-am uitat în gol la ecran. Scriu rândurile astea pentru tine şi-mi pare rău că n-am avut curajul să-ţi scriu ie...

Potrivit formei finale a Bugetului Uniunii Europene pentru anul 2018, adoptată joi de către Parlamentul European, au fost alocate 4,9 milioane de euro pentru măsuri privind combaterea propagandei, în special a celei venite din zona Federaţiei Ruse şi...