O confederație patronală cere Guvernului revizuirea echipei de „specialiști” coordonate de Anastasiu

0
0
Publicat:

Confederaţia patronală UGIR-1903 a solicitat Guvernului revizuirea de urgenţă a întregii echipe care a fost coordonată de vicepremierul Dragoş Anastasiu, imediat după ce acesta a anunţat că demisionează din funcţie.

Anastasiu și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier. FOTO Facebook
Anastasiu și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier. FOTO Facebook

„Cerem Guvernului României revizuirea de urgenţă a întregii echipe de «specialişti» care a fost coordonată de vicepremierul Dragoş Anastasiu, dar şi o analiză a tuturor celorlalţi membri ai actualului Executiv care au reuşit să dea cele mai proaste soluţii pentru «salvarea economiei» - soluţii care nici măcar pe termen scurt nu vor aduce banii necesari la bugetul statului, iar pe termen mediu şi lung vor genera cel mai grav fenomen al migraţiei forţei de muncă spre vestul Europei, vor lăsa şcolile şi spitalele fără profesori şi fără medici, vor distruge companiile de stat, chiar şi pe cele productive, care au profit consistent, iar ce ne doare mai tare - vor falimenta mediul de afaceri din România”, se arată într-un comunicat al UGIR-1903, citat de Agerpres.

„Nu avem nevoie de un antreprenor care vine să se apere în faţa opiniei publice” 

Confederaţia patronală cere Executivului „să apeleze la adevăraţii experţi”.

Încă mai avem experţi - în firmele româneşti care găsesc soluţii de autosalvare fără să încalce legea, în universităţi. Cerem Guvernului României să apeleze la adevăraţii experţi pentru a scoate ţara din această criză care ne poate aduce la statutul de «junk». Nu avem nevoie de un antreprenor care vine să se apere în faţa opiniei publice după ce a recunoscut în faţa instanţei că a dat şpagă la ANAF", se arată într-un comunicat al UGIR-1903.

„Ipocrizie incredibilă”  

Potrivit UGIR-1903, Dragoş Anastasiu a surprins cu un discurs de o „ipocrizie incredibilă", prin care şi-a luat singur apărarea, „sfidând pe toată lumea şi sfidând Justiţia", explicând că reflectoarele s-au pus pe el doar pentru că Executivul a luat măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar.

„Dorim să cunoaştem şi noi - toţi românii, nu doar mediul de afaceri - membrii acestei noi echipe conduse până acum de vicepremierul Dragoş Anastasiu, cel care deja a intrat în istorie cu definiţia «şpăgii pentru supravieţuire». Dragoş Anastasiu este reperul care ne atrage atenţia. Prezentat ca expert, nu a putut demonstra nici că se pricepe, realmente, la strategii economice pentru salvarea României, iar în plus, ne-a demonstrat că nu are limite în privinţa demagogiei, a ipocriziei şi a încălcării flagrante a legislaţiei, pe care o şi ignoră, în timp ce noi toţi suntem obligaţi să o respectăm”, se precizează în comunicatul confederaţiei patronale.

Organizaţia subliniază că un astfel de antreprenor „care a operat cu metode ilegale în propriile afaceri”, care acum vine să conducă România şi să „taie” de la ceilalţi, nu poate aduce decât prejudicii.

„Există două tipuri de şpăgi: de supravieţuire şi de îmbogăţire”

 Dragoş Anastasiu a încercat, duminică, în ziua în care și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier, să explice că „Există două tipuri de şpăgi: de supravieţuire şi de îmbogăţire” și că, în cazul său „situația a fost una de supraviețuire”.

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, sâmbătă, că, în februarie 2018, pentru doi reprezentanţi ai societăţii SC Touring Eurolines SA a fost atribuită calitatea de martori denunţători, după ce, din proprie iniţiativă, au depus un denunţ la DNA.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că unul dintre reprezentanţii societăţii a fost vicepremierul Dragoş Anastasiu.

Tot sâmbătă, vicepremierul a precizat că nu a semnat şi nu a depus un denunţ în dosarul de corupţie al unor funcţionari din ANAF şi a solicitat DNA o copie a „presupusului denunţ".

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite