Nicuşor Dan, despre punerea sub acuzare a lui Orban: Este foarte clar că nu mai putem alege la Primărie tot un om de partid. Avem nevoie de oameni noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Dan FOTO Eduard Enea
Nicuşor Dan FOTO Eduard Enea

Candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, arată că bucureştenii nu ar trebui să mai voteze un om de partid, după ce Ludovic Orban a fost pus sub control judiciar pentru că ar fi solicitat sprijin financiar pentru campania electorală.

„După ce ultimii 5 din 7 primari din Bucureşti au ajuns la DNA pentru corupţie, astăzi a venit rândul şi unuia dintre candidaţi. Pentru mine este foarte clar că nu mai putem alege la Primărie tot un politician, tot un om de partid. Avem nevoie de oameni ca noi, oameni din rândurile societăţii, nu din rândul partidelor politice. Este singura soluţie ca să oprim risipa şi jaful din bugetul Capitalei. A venit timpul să salvăm Bucureştiul de politicieni!“, a spus Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan consideră că problema corupţiei este generalizată la nivelul tuturor partidelor politice din România.

„Ceea ce se întâmplă astăzi nu este doar problema lui Ludovic Orban sau doar problema PNL. Este o problemă generală a tuturor partidelor. PSD are chiar în funcţia de preşedinte un om care a fost condamnat de o primă instanţă. Şi nu este doar o problemă specifică Bucureştiului. În fiecare săptămână mai auzim de un primar care a fost chemat la DNA - Craiova, Iaşi, Constanţa, Buzău. Este o problemă naţională care are rădăcini înfipte foarte adânc în partidele politice mari”, explică Nicuşor Dan.

Candidatul USB subliniază că alegerile locale de anul acesta „sunt o şansă reală să alegem oameni care să fie preocupaţi în primul rând de problemele Bucureştului, nu de interesele înguste de partid”.

Ludovic Orban a fost pus sub control judiciar într-un dosar de corupţie. La ieşirea din sediul DNS, acesta a declarat că este nevinovat, însă se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. De asemenea, el a anunţat că îşi dă demisia din funcţia de prim-vicepreşinte al PNL, dar şi din funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Orban este acuzat că i-a cerut unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania electorală.

Potrivit DNA, Ludovic Orban a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Ludovic candida la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.

Ulterior, pe 20 martie, cu ocazia unei noi întrevederi, Ludovic i-ar fi cerut afaceristului suma de 50.000 de euro în numerar, „cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite