Moțiunea simplă împotriva ministrului Rafila, respinsă

0
Publicat:

Deputații au respins moțiunea simplă, depusă de USR împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

FOTO Iulian Bîrzoi
FOTO Iulian Bîrzoi

Moțiunea simplă depusă de 55 de deputați USR și Forța Dreptei împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, cu titlul „Turistul leneș și cinic care lasă România fără spitale” s-a aflat pe ultimul al ordinii de zi în votul Camerei Ddeputaților de miercuri, după ce a fost dezbătută luni, 18 septembrie. 

Deputații au respins moțiunea cu 89 de voturi „pentru”, 161 „împotrivă”. Alți 15 deputați s-au abținut de la vot. 

În urma votului USR a transmis că „respingerea moțiunii simple depuse de USR și Forța Dreptei și menținerea lui Alexandru Rafila în fruntea Ministerului Sănătății, în ciuda eșecurilor grave repetate care se traduc în vieți pierdute, reprezintă mai mult decât neglijență criminală din partea PSD și PNL. Echivalează cu o crimă cu premeditare comisă de coaliția patronată de președintele Iohannis”.

„Șase spitale sau secții noi au fost tăiate de la finanțarea prin PNRR din pixul lui Rafila după ce ministrul PSD a stat un an și două luni până să definitiveze criteriile de departajare a obiectivelor de investiții și să treacă hotărârea de guvern cu lista finală a acestora”, a mai transmis USR. 

În urma dezbaterilor de luni, formațiunea acuza că „tăierea a 740 de milioane de euro din PNRR pentru spitale, blocarea Planului Național de Combatere a Cancerului și a aplicării legii „Stop nosocomiale!”, starea dezastruoasă a serviciilor județene de ambulanță și problemele tot mai grave din spitalele românești sunt doar câteva dintre motivele pentru care ministrul PSD Alexandru Rafila trebuie să plece din fruntea Sănătății. PSD și PNL se fac, însă, că nu le văd și continuă să-l apere, în loc să-l demită de urgență și să ofere românilor o șansă reală la sănătate și viață”.

În timpul dezbaterilor de luni, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat: „minciuni, calomni repetate, dezinformare sunt ingredientele textului moţiunii depuse împotriva mea”. 

Totodată, ministrul a susținut că cei care au depus moțiunea continuă să dezamăgească, așa cum au făcut-o în timpul guvernării. 

Deputaţii din Opoziţie au venit la dezbateri cu pancarte prin care au cerut demisia ministrului Sănătăţii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite