Ministrul de Exrerne participă la Forumul ministerial UE privind Indo-Pacificul, unde se va discuta consolidarea cooperării în regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, participă, joi şi vineri, la cea de-a treia ediţie a Forumului ministerial al UE privind regiunea indo-pacifică, precum şi la cea de a 24-a reuniune ministerială a statelor membre ale Uniunii Europene şi a statelor membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN), la Bruxelles, informează MAE.

Luminița Odobescu va susține avansarea Parteneriatului Strategic cu UE-ASEAN  Foto: Arhivă
Luminița Odobescu va susține avansarea Parteneriatului Strategic cu UE-ASEAN Foto: Arhivă

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, va participa, de asemenea, vineri şi sâmbătă, la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (formatul "Gymnich"), desfăşurată tot la Bruxelles, potrivit unui comunicat transmis, joi, de MAE.

Conform sursei citate, în cadrul Forumului ministerial al UE privind regiunea indo-pacifică, demnitarii din cele două zone geografice vor discuta despre consolidarea cooperării, inclusiv elemente privind implementarea Strategiei UE pentru cooperare în această regiune.

În cadrul reuniunii ministeriale a statelor membre ale UE și a statelor membre ale ASEAN, va avea loc un schimb de opinii pe teme de actualitate de pe agenda regională și globală și se vor aborda stadiul și viitorul relațiilor UE-ASEAN, care și-au ridicat relațiile de cooperare la nivel de Parteneriat Strategic, din anul 2020.

Astfel, în cadrul discuțiilor, ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu va evidenția angajamentul față de aprofundarea cooperării pe baza Strategiei UE pentru cooperarea în Indo-Pacific și va susține avansarea Parteneriatului Strategic cu UE-ASEAN în mod pragmatic.

Potrivit MAE, participarea la aceste evenimente va oferi cadrul potrivit pentru realizarea unor întrevederi bilaterale cu oficiali ai statelor reprezentate la cele două reuniuni. 

Temele abordate

Discuțiile miniștrilor în cadrul reuniunii Gymnich se vor concentra pe relațiile UE-Africa, respectiv relațiile UE-Turcia. Discuțiile vor viza modalitățile prin care UE se poate angaja suplimentar pentru a veni mai eficient în întâmpinarea așteptărilor partenerilor din Africa, modalitățile de îndeplinire a angajamentelor în cadrul parteneriatului actual cu Uniunea Africană, precum și opțiunile prin care UE își poate mobiliza mai eficient resursele pentru soluționarea crizelor și consolidarea stabilității pe continentul african”, conform sursei citate.

De asemenea, relațiile UE-Turcia vor fi abordate din perspectiva Comunicării Comune a Înaltului Reprezentant al UE și a Comisiei Europene privind stadiul relațiilor politice, economice și comerciale UE-Turcia, prezentată la 29 noiembrie 2023, iar „accentul va fi pus pe modalități de avansare a dialogului cu Turcia, partener strategic al UE, stat candidat, aliat NATO și partener-cheie pentru UE în gestionarea subiectelor globale și provocărilor regionale”.

Totodată, în cadrul unui dejun de lucru, miniștrii vor avea și un schimb de opinii privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, în continuarea discuțiilor recente de la nivelul liderilor la Consiliul European extraordinar de astăzi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite