Odobescu a accentuat deteriorarea situaţiei de securitate la reuniunea ambasadorilor SUA din regiunea Mării Negre

0
Publicat:

Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a participat la reuniunea ambasadorilor SUA din regiunea Mării Negre, în cadrul căreia a accentuat deteriorarea situaţiei de securitate şi necesitatea consolidării prezenţei Aliate pe întregul Flanc Estic.

Ministrul a subliniat necesitatea prezenței NATO pe Flancul Estic FOTO Andreea Alexandru
Ministrul a subliniat necesitatea prezenței NATO pe Flancul Estic FOTO Andreea Alexandru

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat marţi la reuniunea ambasadorilor SUA din regiunea Mării Negre, desfăşurată la Bucureşti, găzduită de Ambasada SUA şi Comandamentul SUA în Europa (EUCOM), unde „a accentuat deteriorarea situaţiei de securitate survenită din cauza războiului declanşat de Rusia asupra Ucrainei şi necesitatea consolidării prezenţei Aliate pe întregul Flanc Estic”, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.

Totodată, ministrul a subliniat importanța regiunii Mării Negre pentru securitatea spaţiului Euro-Atlantic şi prosperitatea Europei și a menţionat implicarea constantă şi continuă a României în susţinerea Ucrainei, inclusiv contribuţia la facilitatea tranzitului produselor agricole ucrainene.

Ambasada SUA la Bucureşti şi Comandamentul Forţelor SUA din Europa (EUCOM) au găzduit luni şi marţi o întâlnire cu participarea unor oficiali americani, discuţiile vizând subiecte de politică externă, eforturile diplomatice ale Statelor Unite, precum şi interesele de securitate din regiunea Mării Negre.

La rândul său, ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, a transmis că „Marea Neagră este esenţială pentru pacea şi stabilitatea globală, iar importanţa ei este de aşteptat să crească în următorii ani. Este o rută vitală de tranzit la export, iar interconexiunile sale facilitează comerţul şi fluxurile de energie dintre Europa, Eurasia şi Orientul Mijlociu, transformând-o într-un centru economic crucial”.

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este cel mai important conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial şi cea mai mare ameninţare de astăzi la adresa ordinii internaţionale. Un astfel de atac asupra ordinii internaţionale de pretutindeni afectează pacea şi stabilitatea peste tot, inclusiv în regiunea Mării Negre", a mai declarat ambasadoarea SUA în România, arătând că „invazia Ucrainei de către Rusia a schimbat mediul de securitate din regiunea Mării Negre”, care are „o importanţă geostrategică critică”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite