Ministerul Justiției propune o lege separată a salarizării pentru sistemul judiciar. Ce spune premierul

0
Publicat:

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunțat că i-a înaintat premierului o analiză a legilor de muncă ale magistraţilor, una dintre soluţiile avansate de grupul tehnic de lucru fiind o lege separată a salarizării pentru sistemul judiciar, soluție care, potrivit premierului „nu este o abordare tocmai greșită”.

Ministerul a propus o lege separată pentru sistemul judiciar FOTO Inquam Photos
Ministerul a propus o lege separată pentru sistemul judiciar FOTO Inquam Photos

„Avem această problemă a litigiilor, am constatat că ea există, că sunt nişte sume de bani care trebuie plătite, motiv pentru care am încercat, împreună cu sistemul, nu fără sistem, să găsim soluţii", a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, explicând că varianta unei îmbunătăţiri legislative, soluţie avansată de grupul tehnic de lucru, ar elimina raportarea la „alte capitole care să genereze un fenomen litigios ulterior”.

„Premierul ne-a cerut o analiză. I-am înaintat această analiză. Din punctul meu de vedere, conflictul juridic de natură constituţională nu e o soluţie. Nu-mi ating obiectivul, nu blochez plăţile către magistraţi, nu blochez litigiile. De asemenea, există variante de analiză de îmbunătăţiri legislative. Dacă noi vom veni cu o lege de salarizare care să conţină sistemul Justiţie, capitolul "Justiţie", vom fi în acelaşi film. Aceasta este analiza experţilor din minister. De aceea, una din ideile la care s-a ajuns, nu spun că este cea mai bună, dar este pusă pe foaia de scenarii de lucru, a fost aceea a unei posibile legi separate pentru capitolul Justiţie astfel încât să ai acel T 0 de la care porneşti. Să nu mai poţi să te raportezi la articole şi prevederi din legislaţie, la alte capitole care să îţi genereze fenomen litigios ulterior. Aceasta a fost logica în care grupul de lucru tehnic a ajuns la această concluzie”, a explicat ministrul.

Întrebat cum vede propunerea ministrului Justiţiei Alina Gorghiu de a exista o posibilă lege care să reglementeze doar salarizarea magistraţilor, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că „nu e o abordare tocmai greşită”.

„Cred că este un lucru corect, dar trebuie să fim de această dată foarte atenţi la construirea acestei legi. Dacă rămâne la pachet, atunci vom fi iarăşi vulnerabili. Trebuie să învăţăm şi din greşelile trecutului. Vom fi iar vulnerabili şi aţi văzut cum anumite drepturi au fost transferate de la anumite categorii la alte categorii, nu numai la magistraţi. Atunci nu e o abordare tocmai greşită”, a completat şeful Executivului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite