Liderul senatorilor PNL îl acuză pe Ciolacu de iresponsabilitate: Simte nevoia să bage băţul prin gard

0
0
Daniel Fenechiu FOTO Facebook / Daniel Fenechiu
Daniel Fenechiu FOTO Facebook / Daniel Fenechiu

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a comentat afirmaţia făcută de şeful PSD cu privire la varianta alegerilor anticipate, în cazul refuzului liberalilor de a ceda conducerea Guvernului către social democraţi, susţinând că declaraţiile lasă de dorit din perspectiva responsabilităţii. Liberalul a mai susţinut că Marcel Ciolacu „simte nevoia să mai bage băţul prin gard”, deşi ştie că PNL îşi va respecta înţelegerea.

„Este opinia domnului Ciolacu. Domnul Ciolacu ştie foarte bine că PNL îşi va respecta înţelegerea şi din punctul ăsta de vedere, din raţiuni strict electorale, domnul Ciolacu simte nevoia să mai bage aşa puţin băţul prin gard. Una peste alta, responsabilitatea noastră trebuie să fie dublată de responsabilitatea partenerilor de coaliţie şi personal, nu am nici un dubiu că responsabilitatea va prevala, în contextul care a fost invocat: problemele de la frontieră, criza energetică, inflaţia”, a declarat Daniel Fenechiu la RFI, subliniind că PNL îşi va respecta înţelegerea. 

Fenechiu a explicat că „există un protocol negociat şi asumat de partidele care formează coaliţia, iar PNL este un partid care-şi respectă înţelegerile (...). Fără îndoială, la nivelul PNL ne dorim să respectăm înţelegerile. România este într-o situaţie în care are nevoie să fie guvernată şi cu siguranţă, una din regulile esenţiale este să-ţi respecţi înţelegerile. Ce semnal am da în situaţia în care am încălca o înţelegere? Deci nu se pune această problemă”.

Liderul senatorilor liberali a şi dezaprobat afirmaţiile făcute de şeful social-democraţiilor, susţinând că nu poţi  nu este în regulă, pentru că există o responsabilitate pe care trebuie să o aibă ambele partide. „Cred că este o greşeală imensă ca în momentul de faţă să ne gândim la alegeri anticipate şi la instabilitate, în contextul în care România în momentul de faţă trebuie să fie guvernată. (...) Cred că din partea PSD-ului, băgatul băţului prin gard, cu declaraţii gen alegeri anticipate şi alte lucruri sunt nişte lucruri care lasă de dorit din perspectiva responsabilităţii. Nu poţi să agiţi un activ de partid, cum face Marcel Ciolacu, fluturând posibilitatea alegerilor anticipate. De ce? Pentru că PSD-ul stă puţin mai bine în sondaje? Pentru că un anumit tip de populism al lor a fost tolerat de PNL, tocmai din dorinţa de a asigura stabilitatea guvernării? Nu, nu este în regulă, pentru că responsabilitatea nu doar a noastră, ci şi a lor trebuie să fie faţă de români”, a mai declarat Fenechiu. 

Liberalul a mai explicat că partidul său îşi va respecta înţelegerea, fiind în actuala alianţă politică tocmai pentru a asigura stabilitate. „De altfel, PNL a intrat în această coaliţie considerată nefirească, pe bună dreptate, cu partidul de stânga PSD, tocmai datorită faptului că ne-am dorit să asigurăm o majoritate largă, o stabilitate, să putem lua acele măsuri care să ajute atât economia românească, cât şi românii. Deci din punctul ăsta de vedere, PNL va fi un partid al stabilităţii, ne vom respecta înţelegerile”, mai explicat liberalul. 

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite