Iohannis, despre votul de primire a României în Schengen: Există această posibilitate, dar garanție nu există încă

0
0

Președintele Klaus Iohannis a declarat că e optimist că primirea României în Schengen e posibilă printr-un vot în luna decembrie, dar a precizat că nu există încă „o garanție”.

Iohannis este optimist privind primirea în Schengen a României FOTO Presidency
Iohannis este optimist privind primirea în Schengen a României FOTO Presidency

Întrebat dacă se așteaptă ca în decembrie să fie dat un vot de primirea a României în Spațiul Schenge, Iohannis a precizat: „Există această posibilitatea, dar garanția nu există încă. E bine să se știe că ne implicăm cu toții. Ne implicăm să fie acest lucru și eu, și guvernul, majoritatea europarlamentarilor, MAE lucrează intens la aceste chestiuni. Sunt șanse, fiindcă nevoia de unitate în Europa a devenit și mai clară cu ocazia războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei”, 

De asemenea, șeful statului a considerat că ar fi un semnat în ceea ce privește unitatea Europei. „După atâția ani de așteptate, cred că toți liderii și-au dat seama că acest pas nu poate decât să îmbunătățească unitatea UE și soliditatea noastră în abordare”.

Chestionat care este poza momentului în ceea ce privește cine susține și cine nu primirea României în Schegen, șeful statului a punctat: „În momentul acesta suntem în faza în care se pregătește o vizită a experților în România, care vor să vadă că după 11 ani ce s-a făcut, s-a consolidat. Dacă suntem pe poziția solidă pe care noi o avem deja”.

Concluzionând, Iohannis a afirmat că acum șansele sunt mai mari ca în alte momente: „Nu toate punctele sunt încă lămurite, dar acum avem șanse mai bune ca în altele

Dezacord cu Rareș Bogdan

Fiind chestionat dacă România se gândește să blocheze tranzitarea țării cu cereale, dacă nu e primită în Schengen, așa cum a amenințat voalat Rareș Bogdan, Klaus Iohannis a subliniat că nu se pune problema de așa ceva. 

„Cred că l-a luat puțin valul. Nu se pune problema se așa ceva. Noi căutăm să susținem Ucraina și exportul de cereale către Europa, de aceea nu se pune problema de așa ceva”, a precizat președintele României.

Eurodeputatul PNL a cerut tuturor actorilor europeni să sprijine primirea în Spațiul Schengen a României și a lansat și un avertisment față de cei care se opun constant, vizată fiind mai ales Olanda.

De 11 ani, două țări pe care românii le respectă îi umilesc sistematic, blocând aderarea la Schengen, deși companiile lor au afaceri uriașe în România și dețin o bună parte din sistemul bancar și de asigurări”, a afirmat Rareș Bogdan, în plenul Parlamentului European, referindu-se la în primul rând la Olanda, țară care de mai mulți ani se opune primirii României în Schengen.

Liderul eurodeputaților PNL a lansat și un avertisment. „Ce trebuie să mai facem pentru a fi tratați de la egal la egal și respectați? Să provocăm o criză alimentară la nivel european, să blocăm la graniță trenurile și sutele de camioane cu cereale care tranzitează zilnic România spre piețele occidentale, în Olanda, Belgia, Franța, Austria, Germania, Italia? Nu ne obligați să jucăm și noi dur”, a subliniat prim-vicepreședintele PNL.

Guvernele statelor UE vor vota în decembrie dacă vor acorda sau nu aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, după mai bine de zece ani de amânare, potrivit Euractiv.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite