Iohannis a promulgat legea prin care grevele pot fi declanșate mai ușor. Ce puteri primesc sindicatele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua lege a dialogului social, una din reformele asumate prin PNRR și intens negociate de PSD cu PNL, a fost promulgată de șeful statului, Klaus Iohannis. Una din formele de grevă e cea împotriva politicilor statului.

Președintele Klaus Iohannis FOTO Presidency
Președintele Klaus Iohannis FOTO Presidency

Decretul de promulgare a fost semnat de Klaus Iohannis luni dimineață. 

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unor noi reglementări în domeniul dialogului social şi abrogarea Legii nr.62/2011. Potrivit expunerii de motive, se preconizează, printre altele, înlăturarea disfuncţionalităţilor constatate în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea organizaţiilor sindicale şi patronale, precum şi în ceea ce priveşte desfăşurarea dialogului social tripartit instituţionalizat, consolidarea rolului sindicatelor, redefinirea instituţiei reprezentanţilor angajaţilor, precum şi instituirea unei proceduri clare privind declanşarea, soluţionarea şi monitorizarea conflictelor colective de muncă şi a grevelor.

Proiectul prevede că „dialog social reprezintă toate formele de negociere, consultare sau schimbul de informaţii între reprezentanţii Guvernului, ai angajatorilor şi ai angajaţilor/lucrătorilor, în probleme de interes comun privind politica economică şi socială", iar informarea este „transmiterea de date de către reprezentanţi ai Guvernului, angajatori/organizaţii patronale, către sindicat/organizaţii sindicale sau, după caz, către reprezentanţii aleşi ai angajaţilor/lucrătorilor, precum şi transmiterea de date de către sindicat/organizaţii sindicale către angajator/organizaţii patronale pentru a le permite să se familiarizeze cu problematica dezbaterii şi să o examineze în cunoştinţă de cauză".

Promovarea intereselor angajatului

Sindicatul este definit în această propunere legislativă ca o formă de organizare voluntară a angajaţilor/lucrătorilor în scopul apărării, susţinerii drepturilor şi promovării intereselor lor profesionale, economice, cultural-artistice, sportive sau sociale în relaţia cu angajatorul.

Sectoarele de negociere colectivă sunt sectoarele economiei naţionale în care partenerii sociali convin să negocieze colectiv, care se stabilesc de către Consiliul Naţional Tripartit şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Proiectul de lege mai prevede că "şomerii au dreptul să adere sau să rămână membri de sindicat". Şomerii membri de sindicat nu vor fi luaţi în considerare la stabilirea numărului de membri de sindicat în raport de care se constată reprezentativitatea sindicatului.

Constituirea sindicatului

„Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin 10 angajaţi/lucrători din aceeaşi unitate sau de cel puţin 20 de angajaţi/lucrători din unităţi diferite ale aceluiaşi sector de negociere colectivă. Organizaţiile sindicale nu pot fi dizolvate şi nu li se poate suspenda activitatea în baza unor acte normative şi administrative ale autorităţilor administraţiei publice sau hotărâri ale angajatorului/organizaţiilor patronale", mai arată proiectul.

De asemenea, apare posibilitatea „grevei împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului”, care este definită ca  „încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către angajaţi/lucrători ca urmare a efectelor politicilor sociale sau economice care au condus la diminuarea unor drepturi prevăzute de contractele/acordurile colective de muncă aplicabile la data adoptării politicilor respective”.

E precizat și că „greva poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă prin procedurile obligatorii prevăzute de prezenta lege, numai după desfăşurarea grevei de avertisment şi dacă momentul declanşării acesteia a fost adus la cunoştinţa angajatorilor de către organizatori cu cel puţin 2 zile lucrătoare înainte, respectiv pentru unitățile prevăzute la art. 173, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte

Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Unul dintre cei mai activi promotori ai acestui proiect de lege a fost Gabriel Petrea, fost deputat și ministru al Consultării Publice și Dialogului Social în perioada 2017-2018.

De asemenea, pentru adoptarea ei au fost purtate negocieri dure între PSD și PNL, social-democrații fiind susținători ai întăririi sindicatelor, în timp ce liberalii ar fi vrut să fie ca până în prezent. 

Legea a fost unul din obiectivele din PNRR. De asemenea, pe zona bugetară va urma la anul reforma sistemului public de pensii, apoi reforma salarizării, astfel încât să fie un sistem mult mai eficient și clar referitor la sporuri. Până în prezent, Coaliția nu a venit nici cu proiectul prin care să fie făcută reforma pensiilor speciale, însă acest lucru ar trebui să aibă loc după Crăciun.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite