Iohannis, de Anul Nou Evreiesc: Să participăm fiecare, prin gesturi concrete, la apărarea valorilor democratice

0
Publicat:

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că, în România, comunitatea evreiască reprezintă „un serios partener de dialog şi acţiune pentru binele comun”, cu ocazia celebrării Anului Nou Evreiesc.

Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia celebrării Anului Nou Evreiesc FOTO Arhivă
Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia celebrării Anului Nou Evreiesc FOTO Arhivă

„Cu prilejul Anului Nou Evreiesc, Roș Hașana 5783, adresez felicitări conducerii și membrilor Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, împreună cu cele mai calde urări de sănătate, prosperitate și comuniune spirituală.Potrivit tradițiilor milenare evreiești, sărbătoarea de Roș Hașana este încununată de bucuria începutului, de reînnoirea spiritului și a întregii creații”, a transmis șeful statului. 

Președintele a subliniat, totodată, că, „din nefericire, sărbătoarea Anului Nou Evreiesc se desfășoară în acest an sub umbra războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei”, arătând că este vorba despre „un conflict militar care a provocat o imensă suferință, pierderi de vieți omenești și distrugeri materiale care îi copleșesc pe semenii noștri din Ucraina”. 

„Federația Comunităților Evreiești din România, un exemplu de solidaritate, compasiune și angajament”

„Crizele generate de pandemia de COVID-19 și consecințele economice și umanitare dramatice pe care le-a produs războiul din Ucraina au lăsat urme adânci în sufletul nostru. Și totuși, în pofida tuturor încercărilor, am devenit mai empatici și mai implicați, iar Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic a fost în toată această perioadă, prin acțiune concretă, un exemplu de solidaritate, compasiune și angajament”, a mai arătat șeful statului. 

Președintele a arătat că este „încrezător că, dacă acționăm cu înțelepciune și hotărâre, vom reclădi ceea ce s-a distrus și vom restabili echilibrul vieții noastre afectate de violență și ură”. 

„Să avem speranță că Anul Nou Evreiesc va marca și începutul unui viitor al prosperității clădite pe pace, înțelegere și toleranță”, a mai transmis șeful statului, îndemnând „să participăm fiecare, prin gesturi concrete, la apărarea valorilor umaniste și democratice, care sunt reperele României europene”. 

De asemenea, președintele Klaus Iohannis și-a exprimat „prețuirea profundă pentru implicarea tuturor membrilor Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic în efortul comun de a depăși crizele multiple cu care ne confruntăm”, arătând că, „împreună cu celelalte minorități naționale din România, Comunitatea evreiască este un serios partener de dialog și acțiune pentru binele comun, care contribuie la buna noastră conviețuire într-o lume frământată”. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite