Iohannis anunță că România va sprijini eforturile Asociației senegaleză pentru protejarea copiilor cu deficienţe mintale

0
Publicat:

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat în cadrul unei vizite la Dakar că România va sprijini eforturile Asociaţiei senegaleze pentru protejarea copiilor cu deficienţe mintale de a le oferi acestora o viaţă mai bună.

Președintele a vizitat centrul asociației FOTO Asociația Asedeme
Președintele a vizitat centrul asociației FOTO Asociația Asedeme

Şeful statului a vizitat centrul alături de prima doamnă, Carmen Iohannis. „Am fost foarte impresionaţi de întâlnirea pe care am avut-o astăzi la Dakar, Senegal, cu copiii cu deficienţe mintale de la Centrul Aminata Mbaye - Grand-Yoff, fondat de Asociaţia Senegaleză pentru protejarea copiilor cu deficienţe mintale (ASEDEME). România va sprijini eforturile asociaţiei de a le oferi acestor copii o viaţă mai bună şi un viitor mai bun prin facilitarea integrării lor în societate", a scris şeful statului pe platforma X, fostă Twitter.

Senegalul este statul în care Klaus Iohannis îşi încheie turneul în Africa, urmând să fie primit joi de omologul său din această ţară, Macky Sall.

Turneu în Africa

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează zilele acestea un turneu în Africa, în state precum Kenya, Tanzania, Cabo Verde și Senegal.

Vizita lui Klaus Iohannis în țările din Africa a îmbinat partea de discuții cu omologii cu deplasări în natură, într-un context tensionat, având în vedere că pentru Kenya și Tanzania nu sunt recomandate deplasările, fiind pericol de atentate teroriste.

Este cel de-al treilea turneu al președintelui efectuat în cursul anului. În Asia a fost primul turneu extraeuropean al șefului stat. Scopul celui de-al doilea turneu realizat de Klaus Iohannis a fost pentru „relansarea dialogului cu statele Americii Latine“, a arătat Administrația Prezidențială.

În al doilea turneu președintele României a fost în Brazilia, Chile și Argentina. După turneul american, „Adevărul” scria că în jumătate din zilele petrecute acolo, șeful statului nu a avut evenimente oficiale.

Unul dintre amănuntele care au atras atenția publică a fost reprezentat de costul deplasărilor șefului de stat, cu privire la care președintele și Administrația Prezidențială au refuzat să ofere detalii, fiind adresată întrebarea către șeful de stat de mai multe ori, în contextul în care în spațiul public au apărut mai multe informații cu privire la aeronvele folosite pentru deplasări. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite