Iohannis: România va rămâne un susţinător al aprofundării relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Cabo Verde
0Preşedintele Klaus Iohannis a fost decorat cu Ordinul „Amílcar Cabral” de către omologul din Cabo Verde. În cadrul întâlnirii, șeful statului a subliniat că România va rămâne un susținător al aprofundării relațiilor dintre Cabo Verde și UE.

„Relația dintre statele noastre, stabilită cu aproape 50 de ani în urmă, dăinuie în primul rând datorită legăturilor interumane. În același timp, Cabo Verde este, ca și România, un loc al respectului pentru valorile democratice. I-am prezentat Președintelui Neves noua noastră abordare strategică de relaționare cu Africa, având la bază o nouă Strategie Națională, bazată pe interese și valori comune”, a transmis președintele în cadrul unor declarații de presă comune.
Șeful statului a mai anunțat că a fost agreată o intensificare a cooperării „pe teme importante – atât pentru România, cât și pentru Cabo Verde– precum gestionarea situațiilor de urgență, combaterea schimbărilor climatice, agricultura și siguranța alimentară, educația, cercetarea și inovarea”.
„Memorandumurile de colaborare referitoare la gestionarea situațiilor de urgență, în domeniul sanitar-veterinar și în cel al educației, care urmează să fie semnate astăzi, reflectă dorința noastră de consolidare a relațiilor tradiționale foarte bune. I-am transmis domnului Președinte Neves aprecierea pentru faptul că țara sa este unul dintre statele cu cele mai notabile rezultate în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și guvernanța democratică din Africa”, a mai arătat Klaus Iohannis.
În același timp, președintele a subliniat că „România va rămâne un susținător al aprofundării relațiilor dintre Uniunea Europeană și Cabo Verde. Acestea sunt deja excelente și se bazează, începând cu anul 2007, pe un Parteneriat Special, unic pentru o țară africană. Cabo Verde este un aliat de încredere al Uniunii Europene în forurile internaționale și în Africa. Totodată, Cabo Verde este prima și singura țară africană care are un Parteneriat de Mobilitate cu Uniunea Europeană”.
Memorandumuri de înțelegere între România și Cabo Verde
Cu prilejul vizitei de stat a Președintelui Klaus Iohannis în Republica Cabo Verde se vor semna, la 20 noiembrie 2023, trei documente bilaterale sectoriale, potrivit unei informări a Administrației Prezidențiale.
- Memorandumul de Înțelegere între Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România (A.N.S.V.S.A.) și Ministerul Agriculturii și al Mediului din Cabo Verde privind Cooperarea în domeniul Sanitar-Veterinar și al Siguranței Alimentare
- Memorandumul de Înțelegere între Ministerul de Interne din România, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, și Ministerul de Interne din Cabo Verde - Protecția Civilă.
- Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Educației din România și Ministerul Educației din Cabo Verde în domeniul învățământului superior.
Șeful statului, decorat de omologul său
Şeful statului i-a fost conferit Ordinul „Amílcar Cabral” de către omologul său José Maria Neves.
„În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre România şi Republica Cabo Verde, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Colan Excelenţei Sale José Maria Neves, Preşedintele Republicii Cabo Verde”, arată un anunț al Administrației Prezidențiale.
„Țările noastre împărtășesc o puternică prietenie de aproape jumătate de secol. Ne vom dezvolta în continuare cooperarea în beneficiul cetățenilor noștri”, a transmis președintele României în cadrul unei postări pe Twitter.
La rândul său, preşedintele Republicii Cabo Verde a fost decorat de Iohannis cu „Steaua României”.