„Filmul” formării Guvernului Ciolacu: negocieri la sânge, tensiuni, plecări din Coaliție

0
Publicat:

Desemnarea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier a decurs fără probleme, însă partidele Coaliției s-au blocat în negocierea ministerelor, principala cauză fiind neînțelegerea pe portofolii între UDMR și PNL. Până la urmă, Uniunea a părăsit guvernarea.

Marcel Ciolacu va continua la guvernare doar cu Ciucă, fără Kelemen FOTO Inquam
Marcel Ciolacu va continua la guvernare doar cu Ciucă, fără Kelemen FOTO Inquam

Klaus Iohannis l-a desemnat ca premier pe Marcel Ciolacu, în urma unei consultări la care i-a primit zâmbind și dând mâna cu fiecare lider al Coaliției, în timp ce Opoziția, dar și UDMR au fost primite cu răceală. „Faptul că astăzi ne găsim aici ca să formalizăm rotația premierilor arată un nou nivel de implicare și seriozitate la nivelul coaliției de guvernare. Românilor li s-a promis stabilitate și au primit stabilitate. Românilor li s-a promis o guvernare care rezolvă marile crize care s-au arătat deja la orizont atunci și au fost rezolvate. În aceste condiții, după consultările pe care le-am avut astăzi, cred că nu este nicio surpriză, dar acum desemnez pentru poziția de prim-ministru al României pe domnul Marcel Ciolacu, pe care îl invit să formeze un guvern al Coaliției și să continue munca dedicată, serioasă, eficientă și eficace a Coaliției cu acest guvern care se va forma probabil în scurt timp“, a fost mesajul Iohannis, în anunțul de desemnare a noului premier.

La rândul său, Marcel Ciolacu a promis un Executiv dedicat reformelor și creșterii economice, după unul care a trebuit să gestioneze nenumărate crize. „Dacă Guvernul României condus de Nicolae Ciucă a adus şi a fost despre stabilizarea României, aşa cum aţi menţionat şi dv., îmi doresc ca viitorul Guvern al României, condus de către mine, să fie despre economie şi reforme. În primul rând, până joi, România trebuie să aibă un Guvern votat şi pe urmă să venim la dv. pentru depunerea jurământului, şi îmi asum cu toată responsabilitatea faptul că România are nevoie de aceste reforme şi de PNRR“, a spus Ciolacu.

Și a început blocajul

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au discutat până în ultimul moment cu UDMR rămânerea la guvernare. Marcel Ciolacu a oferit UDMR Ministerul Energiei și cel al Mediului. Ambele erau în curtea PNL deja. Drept urmare, PNL putea să ia de la PSD Sănătatea, MIPE sau Economia.

Nicolae Ciucă și Rareș Bogdan au subliniat, marți seară, că PNL nu acceptă cedarea a două ministere, ci poate oferi doar Energia, iar un al doilea minister să fie de la PSD (dintre Sănătate și MIPE). La rândul său, liderul de grup al deputaților UDMR, Csoma Botond, a subliniat că Uniunea acceptă doar Mediul și Energia, Mediul fiind un minister pe care îl conduc și acum. „Nu putem accepta un dictat“, a punctat Csoma, care a refuzat să comenteze dacă PNL vrea Uniunea scoasă de la guvernare. Mai mult, liderul de grup a subliniat că Uniunea nu e „cârpa„ nimănui.

Concluzia privind neparticiparea UDMR la guvernare a fost exprimată la final de Kelemen Hunor.  „Liderul PSD a spus foarte generos că dacă PNL cedează Energia, PSD lasă ori Economia, ori Fondurile Europene, ori Sănătatea, sa preia cei de la PNL. Ceea ce nu s-a putut”, a precizat liderul UDMR. „Lucrurile se opresc aici, n-am ajuns la consens. Regret enorm de mult, dar la impuse nu se poate lucra”, a mai afirmat Kelemen Hunor.

Șeidnță cu scântei și la PNL

Și la PNL lucrurile nu au mers conform așteptărilor. De exemplu, deși discuția era să fie dat vot pe fiecare ministru în parte, până la urma a fost votată lista în bloc, ceea ce i-a nemulțumit pe unii. 

Însă înainte de vot, au apărut și critici la adresa conducerii restrânse. Robert Sighiartău, vicepreșediinte al PNL, le-a reproșat celor din nucleul dur că lista de miniștri a fost stabilită doar de ei, fără consultări. Ciucă a subliniat că își asumă responsabilitatea pentru liste și pentru decontul care va veni electoral pentru PNL. Și Lucian Bode a punctat faptul că nu este în regulă că partidul trimite în Guvern miniștri irelevanți politic. Nu în ultimul rând, Vasile Blaga a precizat că PNL nu poate spera să ia cu 2 în față, adică un procent de cel puțin 20% în 2024, dacă se comportă ca o copie a PSD.

Lista completă a Guvernului

Prim-ministru - Marcel Ciolacu

Viceprim-ministru - Marian Neacșu

Viceprim-ministru, Ministerul Afacerilor Interne - Cătălin Predoiu

Ministerul Finanțelor - Marcel Boloș

Ministerul Transporturilor - Sorin Grindeanu

Ministerul Familiei - Gabriela Firea

Ministerul Justiției - Alina Gorghiu

Ministerul Apărării Naționale - Angel Tîlvăr

Ministerul Educației - Ligia Deca

 Ministerul Culturii - Raluca Turcan

Ministerul Afacerilor Externe - Lumina Odobescu

Ministerul Economiei - Radu Oprea

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Adrian Câciu

Ministerul Dezvoltării - Adrian Veștea

Ministerul Sănătății - Alexandru Rafila

Ministerul Agriculturii - Ionuț Barbu

Ministerul Energiei - Sebastian Burduja

Ministerul Muncii - Marius Budăi

Ministerul Cercetării - Bogdan Gruia

Ministerul Mediului - MIrcea Fechet.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite