George Simion critică decizia CSAT privind donarea unui sistem PATRIOT Ucrainei

0
Publicat:

Liderul AUR, George Simion, a condamnat, joi, decizia CSAT privind donarea de către România a unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei.

Simion critică decizia de a renunța la sistemul PATRIOT Ucrainei Foto: Inquam Photos George Calin
Simion critică decizia de a renunța la sistemul PATRIOT Ucrainei Foto: Inquam Photos George Calin

Condamn în termenii cei mai duri decizia președintelui Klaus Iohannis și a CSAT, de astăzi,  de a renunța la apărarea de tip Patriot pentru România și de a acorda acest sprijin pentru Ucraina”, a afirmat George Simion, pe pagina sa de Facebook.

Liderul AUR, candidat din partea formațiunii la alegerile prezidențiale, cere oficialilor români ca decizia privind donarea sistemului Patriot să fie luată abia după alegerea noului președinte al României.

Ca președinte al României nu voi implica țara noastră și nu voi expune românii la niciun tip de război. România nu are de ce să intre în războaiele altora, România trebuie să investească în propriile capacități de apărare. De aceea, vă anunț oficial, pentru că sunt candidatul cu șanse mari de a intra în turul doi de alegeri și pentru că sunt singurul candidat cu șanse care exprimă o altă opinie,- sistemul de apărare Patriot trebuie să rămână să apere românii, iar România nu trebuie să intre în niciun război. Suntem în plină campanie prezidențială. Alegerile vor avea loc pe 15 septembrie. Cer tuturor oficialilor români ca această decizie să fie luată abia după alegerea noului președinte al României”, a mai spus George Simion.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis ca România să furnizeze Kievului un sistem de rachete sol-aer PATRIOT. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței care a avut loc joi, 20 iunie, la Palatul Cotroceni. 

Luna trecută, în contextul discuțiilor cu privire la cedarea unui sistem Patriot Ucrainei, președintele Klaus Iohannis afirma că nu crede că are ce căuta acest subiect în spațiul public„Ședința CSAT va avea loc imediat după ce specialiștii clarifică aspectele. E foarte complicat”, spunea șeful statului, subliniind însă că nu acceptă sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă. 

Anterior ministrul Apărării Angel Tîlvar își exprimase dezacordul cu privire la cedarea unui sistem Patriot.

Iar fostul președinte Traian Băsescu critica aspru opiniile transmise în spațiul public de lideri politici, afirmând că ar fi o greşeală ca România să nu livreze un sistem Patriot Ucrainei, și caracterizând discuțiile cu privire la subiect drept „o figură de prostălăul Europei”.

Discuțiile au urmat în contextul în care președintele Klaus Iohannis declarase, în timpul vizitei în SUA, efectuată la începutul lunii mai, că în Ucraina e nevoie de sisteme de apărare antiaeriană și că a existat o discuție intensă despre cine le poate oferi, fiind întrebată și România.

România a primit patru sisteme defensive Patriot, de fabricație americană, și a comandat încă trei. Iar vineri, poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția flancului estic al NATO, în contextul solicitărilor Ucrainei pentru echipamente de înaltă precizie pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene rusești. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite