Fostul judecător CCR, Tudorel Toader, despre acuzațiile aduse lui Georgescu: „Este una dintre cele mai grave infracțiuni”

0
Publicat:

Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, a declarat că acuzațiile aduse lui Călin Georgescu sunt extrem de grave, vizând o posibilă acțiune armată care urmărește schimbarea ordinii constituționale. Potrivit acestuia, pedeapsa poate ajunge până la 25 de ani de închisoare.

Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader. FOTO: Arhivă
Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader. FOTO: Arhivă

Este una dintre cele mai grave infracțiuni, o infracțiune, sigur, prevăzută în Codul Penal, de natură să afecteze ordinea constituțională, echilibrul puterilor în stat. Sunt afectate valorile fundamentale, care înseamnă unitatea statului român, integritatea statului român, împiedică puterile să-și exercite competențele pe care le au, se urmărește chiar schimbarea ordinii constituționale, împiedicarea exercitării competențelor puterilor în stat”, a explicat Toader în cadrul emisiunii România Politică, de la Prima News.

El a subliniat că astfel de fapte amenință valori fundamentale ale statului român, precum unitatea și integritatea acestuia. „Prin această infracțiune, care are o pedeapsă mare, până la 20 de ani închisoare, chiar 25 de ani, se creează starea de pericol pentru ordinea constituțională, pentru stabilitatea în statul român, pentru că dacă ne uităm, este vorba și de o acțiune armată, care urmărește schimbarea ordinii constituționale, împiedicarea exercitării puterilor în stat”, a adăugat fostul judecător CCR.

Întrebat cum se poate demonstra o astfel de acuzație, Toader a explicat că este vorba despre „o infracțiune de pericol”. „Vedem care sunt trăsăturile infracțiunii, elementele constitutive, cum spunem noi, vedem ce fapte a săvârșit cel acuzat, vedem dacă faptele celui acuzat corespund normei de incriminare. Dacă vreți un răspuns mai tehnic, mai general, prin orice mijloc legal de probă”, a spus acesta.

Călin Georgescu, fost candidat la președinția României, este cercetat de Parchetul ICCJ pentru mai multe infracțiuni, inclusiv instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false și fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale. După audierile de miercuri seară, el a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite