Dragnea a demisionat din Guvern. Luni se decide soarta sa în partid. Ponta: Are ghinionul de a fi singur în dosar
0
Liviu Dragnea şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, după ce a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraudarea referendumului din 2012. Luni, Dragnea urmează să-şi depună şi mandatul de preşedinte executiv al PSD, însă partidul urmează să decidă dacă îi acceptă demisia sau nu.
UPDATE Liviu Dragnea, la plecarea din sediul PSD: Eu şi Victor Ponta vom hotărî în ce mod pot ajuta în continuare partidul, pentru că am primit enorm de multe mesaje de la colegi şi nu numai, pentru care le mulţumesc. În partid rămân, dar nu pot să mă răzgândesc. Este o decizie unilaterală. Obiectivul nu a fost să ocup o funcţie anume, ci printr-o funcţie guvernamentală sau politică să îmi pot aduce contribuţia mai bine, în administraţia guvernamentală, administraţia locală, în politică, dar se pare că lucrul ăsta deranjează sau a deranjat, cred, şi am ajuns la o asemenea sentinţă care cred că dă o lovitură cruntă democraţiei.
Despre viitorul ministru al Dezvoltării: Sigur o să am un punct de vedere. Decizia finală va fi a primului-ministru, care îi va propune preşedintelui, dar o să am şi eu un punct de vedere pentru că este un minister la care am contribuit să funcţioneze mai bine şi cu rezultate mai bune
UPDATE Declaraţiile lui Liviu Dragnea de la sediul PSD:
Astăzi au decis să mă condamne la un an cu suspendare. Aşa cum am spus pe parcursul procesului, mă consider nevinovat. I-am prezentat demisia premierului din funcţia de ministru al Dezoltării Regionale. Luni, va fi pe masa BPN mandatul de preşedinte executiv. Este o decizie pe care o respect. Rămân valabile întrebările pe care mi le-am pus: cum se mai poate face campanie în România în condiţiile în care prezenţa la vot este considerată folos necuvenit? Există un precendent periculos care poate afecta democraţia şi libertatea partidelor politice de a îndemna oamenii să vină la vot. Poate apărea, în mentalul colectiv, impresăa că a te prezenta la vot poate fi ceva rău, greşit sau chiar condamnabil. Viaţa ne va arăta cum se vor desfăşura lucrurile. Premierul a luat act de demisia mea.
Victor Ponta: Am văzut azi deciza Curţii Supreme. Este o decizie simbolică de condamnare din punct de vedere juridic a unei acţiuni politice - suspendarea preşedintelui Băsescu şi referendumul, practic a celor 7,4 milioane de români care au votat şi a liderilor. Decizia suspendării preşedintelui a fost luată de toţi liderii PSD şi de toţi liderii PNL. Dragnea are ghinionul de a fi singur în dosar. Nu regret nicio secundă referendumul, regret doar decizia CCR. De acum încolo, dacă se aplică regula din acest dosar, dacă faptul că îndemni lumea să vină la vot e o faptă penală, ne gândim cum o să facem campanie electorală fără să chemăm oamenii să vină la vot. În rest, decizia domnului Dragnea era demult anunţată. Vom discuta în cadrul partidului şi cu preşedintele Iohannis pentru a face o nouă nominalizare. Referitor la funcţia politică din PSD, eu am fost ales împreună cu Dragnea, am făcut echipă şi cred că, luni, colegilor noştri trebuie să le spunem ce am putut să facem împreună şi ce avem de făcut în viitor pentru ca PSD, într-o democraţie, să poată participa la alegeri şi, aşa cum s-a întâmplat de foarte multe ori, să le şi câştige. Luni, după şedinţa BPN vă vom anunţa decizia.
Discuţie cu Ponta, la Guvern
Îniante de a-şi prezenta demisia din Guvern, Liviu Dragnea a purtat o discuţie de aproximativ o oră cu premierul Ponta, la Palatul Victoria. Potrivit statului PSD, adoptat în martie, la Consiliul Naţional al PSD, membrii de partid condamnaţi în primă instanţă pentru fapte de corupţie îşi pierd automat funcţia din partid şi sunt suspendaţi din calitatea de membru de partid. Dacă Liviu Dragnea va primi o condamnare definitivă şi irevocabilă (la recurs), atunci îşi pierde defintiv calitatea de membru al PSD, potrivit statului PSD.
Liviu Dragnea a primit un an cu suspendare în dosarul privind Referendumul din 29012. Chiar dacă pare o sentinţă uşoară, ea confiormă practic fraudele orchestrate de Liviu Dragnea în vara anului 2012. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată atât de avocaţi lui Dragnea, cât şi de procurorii DNA care au cerut închisoare cu executare. Decizia pronunţată astăzi a fost amânată, până acum, de două ori, ultima dată pe 6 mai.
Cu o zi înainte de pronunţarea instanţei în dosarul Fraudă la referendum în care Dragnea este inculpatul principal, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost în vizită la Craiova, la recepţia unei investiţii cu fonduri europene. Întrebat din nou de reporteri dacă are emoţii pentru ziua de mâine, Dragnea a evitat să facă vreun comentariu, dar a promis că va vorbi mai mult, după ce se va pronunţa instanţa.
„Da, am emoţii pentru ziua de mâine. Este firesc. În primul rând pentru faptul că, în continuare, eu cred cu tărie în nevinovăţia mea şi de asemenea, cred că dacă, Doamne fereşte, este o altfel de decizie, se poate genera un precedent periculos pentru că în momentul acela nimeni nu va mai avea curaj să mai facă o campanie electorală. Aşa cum am aşteptat doi ani şi jumătate şi m-am abţinut de la comentarii, mai stau până mâine şi, după decizia de mâine, o să spun”, a declarat Liviu Dragnea.
Citeşte şi:
Dosarul Referendumul. Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare
Dosarul Referendumul. Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a fost condamnat, vineri, la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012 privind demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă şi poate fi atacată la aceeaşi instanţă.
Liviu Dragnea a fost condamnat vineri, 15 mai, la un an cu închisoare cu suspendare în dosarul Fraudă la Referendumul din 2012. Decizia nu este definitivă. Numărul 2 în PSD devine astfel condamnat penal. Cariera politică a lui Dragnea a început în urmă cu 20 de ani, în Teleorman, judeţ la cârma căruia baronul s-a aflat aproape 15 ani.
Glumele despre judeţul Teleorman şi alegeri, după condamnarea lui Dragnea în dosarul Referendumul
Condamnarea la un an de închisoare cu suspendare a lui Liviu Dragnea în dosarul Referendumul a adus, din nou, în atenţia internauţilor glumele despre judeţul de origine al preşedintelui executiv al PSD - Teleorman, dar şi despre cum se desfăşoară acolo alegerile.