De ce nu a demisionat Dragnea din PSD şi doar şi-a predat mandatul. Dragnea: „Îmi voi face treaba la partid în continuare“. Precedentul Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea şi Victor Ponta FOTO Mediafax
Liviu Dragnea şi Victor Ponta FOTO Mediafax

Liviu Dragnea a zis, cu subiect şi predicat, că va demisiona din funcţia ministru al Dezvoltării Regionale, însă a lăsat loc de interpretări în ceea ce priveşte demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD.

După o şedinţă avută la Guvern cu premierul Victor Ponta, Liviu Dragnea a anunţat că demisionează din funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale, ministerul cu cei mai mulţi bani alocaţi, după ce Curtea Supremă l-a condamnat la un an cu suspendare în dosarul „Referendumul“. „Astăzi au decis să mă condamne la un an cu suspendare. Aşa cum am spus pe parcursul procesului, mă consider nevinovat. I-am prezentat demisia premierului din funcţia de ministru al Dezoltării Regionale. Premierul a luat act de demisia mea“, a spus Dragnea, într-o declaraţie de presă comună cu Victor Ponta, la sediul PSD.

Dragnea nu a fost la fel de tranşant în ceea ce priveşte funcţia deţinută în partid, cea de preşedinte executiv al PSD, lăsând loc de interpretări. „Luni, va fi pe masa BPN mandatul de preşedinte executiv“, a spus Dragnea.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus că funcţia deţinută de Dragnea în partid va fi anunţată luni, după o şedinţă a conducerii PSD. „Luni trebuie să le spunem colegilor din PSD ce-am făcut împreună şi ce urmează să facem. Noi am fost aleşi împreună. Luni, după şedinţa BPN vă vom anunţa decizia“, a spus Ponta.

Ulterior declaraţiei comune cu premierul, Dragnea a spus că se va gândi până luni din ce poziţie poate ajuta în continuare partidul. „Este vorba de foarte mult regret pentru că sunt mulţi ani de zile de când lucrez pentru acest partid. La partid, îmi voi face treaba în continuare“, a spus Dragnea, arătând că poate ajuta partidul şi din altă poziţie decât cea de preşedinte executiv al PSD. 

Luni, la şedinţa conducerii PSD, Liviu Dragnea va veni în faţa partidului şi îşi va prezenta mandatul de preşedinte executiv al PSD. „Înseamnă că Liviu Dragnea se pune la dispoziţia partidului. Conducerea partidului îi poate accepta sau îi poate refuza demisia, însă, la cum îl ştiu de orgolios pe Liviu Dagnea, va demisiona, indiferent de ce va spune partidul“, ne-a declarat un social-democrat din BirouL Permanent Naţional, forul care asigură conducerea partidului.

Prin urmare, demisia lui Dragnea din poziţia de omul doi în PSD încă nu este certă, mai ales că există precedentul creat de Victor Ponta, care, la rându-i, că şi-a pus pe masă mandatul său de lider al PSD după pierderea alegerilor prezidenţiale. „Întrebat dacă şi-a depus demisia în CExN, Ponta a răspuns: “Da. Le-am pus la dispoziţie colegilor mei mandatul meu pentru că aşa este corect şi dacă câştigam şi dacă pierdeam“, a spus Ponta.  Cu toate că au trecut cinci luni de la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta se află, în continuare în funcţia de preşedinte al PSD.

Citeşte şi:

Dragnea a demisionat din Guvern. Luni se decide soarta sa în partid. Ponta: Are ghinionul de a fi singur în dosar

Liviu Dragnea şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, după ce a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraudarea referendumului din 2012. Luni, Dragnea urmează să-şi depună şi mandatul de preşedinte executiv al PSD, însă partidul urmează să decidă dacă îi acceptă demisia sau nu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite